Retailerul Tesco, al treilea la nivel mondial după vânzări, a intrat astăzi pe piaţa tabletelor cu brandul Hudl, scrie presa britanică.
Britanicii de la Tesco au înregistrat, în această vară, marca Hudl pentru o gamă de dispozitive electronice, inclusiv tablete. Compania a lansat, astăzi, tableta Hudl, care nu va concura cu iPad-ul celor de la Apple, dar care va ajuta compania să crească vânzările pe online în Marea Britanie, cea mai mare piaţă.
Tesco nu este primul retailer care lansează o tabletă proprie, Amazon sau Barnes & Noble având astfel de produse în portofoliu. Vânzările online de alimente se vor dubla, în următorii cinci ani, în Marea Britanie, conform firmei de cercetare IGD. Afacerile online ale Tesco generează în prezent vânzări de 3,7 miliarde de dolari, adică 5% din total, scrie Wall Street Journal.
Tableta Hudl are un ecran de 7 inch, un procesor quad core de 1,5 GHz, două camere foto, spaţiu de stocare de 16 GB care poate fi extins la 32 de GB şi sistem de operare Android 4.2.2 Jelly Bean. Preţul unei tablete este de 119 lire sterline, aproximativ 140 de euro. Tableta va fi disponibilă din 30 septembrie.