Donald Trump a lansat un avertisment cu privire la al Treilea Război Mondial! Fostul președinte l-a numit pe adversarul său, Joe Biden, cel mai rău lider din istoria SUA. Totodată, acesta susține că democratul a dus țara „în declin” şi în pragul unui război.
Donald Trump spune că Joe Biden a dus SUA în pragul unui al Treilea Război Mondial! Aflat în campanie în Iowa, fostul președinte a lansat mai multe critici la adresa adversarului său, dar și promisiuni pentru pentru alegătorii săi.
Donald Trump spune că Biden a dus SUA în pragul unui al Treilea Război Mondial
Fostul președinte a promis sâmbătă, 6 ianuarie, că va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden. Totodată, acesta a subliniat că adversarul său este cel mai rău lider din istoria Statelor Unite.
În opinia lui Trump, actualul președinte a dus țara „în declin” şi în pragul „celui de-al treilea război mondial”, conform AFP.
Fostul preşedinte a avut două adunări în acest mic stat din Midwest. Iowa îşi organizează luni, 15 ianuarie, adunările electorale şi lansează astfel alegerile primare republicane din 2024.
Totodată, i-a asigurat pe alegători, într-un discurs de peste două ore, că va „câştiga pentru a treia oară” alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Ales în noiembrie 2016 şi învins patru ani mai târziu, liderul republican consideră că victoria în aceste alegeri i-a fost „furată”.
„De fiecare dată când democrații radicali de stânga, marxiștii, comuniștii și fasciștii mă incriminează, consider că este o mare insignă de onoare. Sunt pus sub acuzare pentru voi. Să nu uitați niciodată. Dușmanii noștri vor să-mi ia libertatea, pentru că eu nu-i voi lăsa niciodată să vă ia libertatea. Nu voi lăsa niciodată să se întâmple asta”, a declarat Trump, în fața susținătorilor săi.
Acesta a deplâns apoi că prima putere mondială este „în declin”. În acest context, spune el, țara riscă un „al treilea război mondial” şi „depresiunea” din anii 1930.
„Aceasta este ultima noastră şansă de a salva America”, a avertizat Trump.
Fostul președinte a adus în discuție din incidentul din 6 ianuarie
De asemenea, fostul președinte a adus în discuție din incidentul din 6 ianuarie, când susținătorii lui au intrat în Capitoliu. Mulți dintre ei au rămas în închisoare, după ce au fost condamnați de un juriu. Astfel, Trump i-a numit „ostatici” și i-a cerut lui Biden să îi elibereze din închisoarea federală.
„Ar trebui să îi elibereze pe ostaticii J6. Au suferit. Eu îi numesc ostatici. Unii le spun prizonieri. Eu le spun ostatici. Eliberați-i pe ostaticii J6, Joe. Eliberați-i Joe. Poți să o faci foarte ușor, Joe”, a spus Trump, folosind abrevierea pentru 6 ianuarie.
Trump a sugerat că, dacă se va întoarce la Casa Albă, îi va grația pe cei care au fost acuzați. Declarația fostului președinte a venit după ce au apărut mai multe înregistrări din ziua respectivă.