SUA au forțe aeriene, terestre și maritime semnificative staționate în Coreea de Sud. Dar și multe alte unități în Japonia și Pacificul de Vest. Împreună, aceste forțe depășesc cu mult puterea de foc a forțelor armate ale Phenianului, reprezentând un factor de descurajare puternic împotriva oricărui potențial adversar din regiune.
Primele forțe americane care ar fi implicate într-un conflict între Nord și Sud sunt cele desfășurate în Coreea de Sud. La sol, armata SUA rotește, la nouă luni, o nouă brigadă de blindate. Adică 100 de tancuri Abrams M1A2, 100 de vehicule de luptă pentru infanterie Bradley M2A3 și 18 obuziere autopropulsate din seria M109. Lor li se adaugă 3.500 de soldați, care formează trei batalioane de arme combinate, un batalion de cavalerie (de recunoaștere), un batalion de artilerie și unul de sprijin.
Armata din Coreea de Sud menține și ea Brigada de aviație de luptă a Diviziei a 2-a de Infanterie, echipată cu aproximativ 60 de elicoptere de atac Apache, transportoare Blackhawk și Chinook. Brigada 35 operează radarul de apărare antirachetă AN/TPY-2 și sistemul de apărare american anti-rachetă (THAAD),aduse recent pentru a consolida apărarea antirachetă.
O altă componentă majoră a puterii americane din Coreea de Sud este aviația tactică americană. Forțele aeriene americane mențin escadrila a 25-a de avioane de vânătoare, formată din avioane de atac terestre A-10C Thunderbolt II și escadrila de vânătoare 36 cu avioanele de luptă F-16C (aproximativ 48 aeronave în total). Și am enumarat doar o parte din forța aviației tactice.
Dincolo de Peninsula Coreeană, americanii mențin o serie de forțe gata să intervină in orice moment. În Japonia staționează portavionul USS Ronald Reagan, două crucișătoare cu rachete ghidate și șapte distrugătoare de rachete ghidate. Navele de război Reagan și cele de suprafață se află toate, la Yokosuka.
Unitățile Pușcașilor Marini sunt răspândite în toată Japonia și au adus cu ele o escadronă F-35B Joint Strike Fighters, tancuri și aeronave logistice, staționate la MCAS Iwakuni. Forțele terestre marine includ un regiment de infanterie marină cu trei batalioane și un regiment de artilerie cu două batalioane de artilerie.
Forțele SUA din nord-vestul Pacificului sunt, de asemenea considerabile, însumând două brigăzi de luptă la sol, avioane de luptă și avioane de atac, câteva bombardiere strategice, un portavion, submarine, sute de rachete de croazieră și un grup de lucru de asalt amfibiu.
Această forță formidabilă poate fi rapid multiplicată cu și mai multe forțe de luptă din Hawaii, Alaska și America continentală, inclusiv cu avioane de vânătoare F-22A Raptors, trupe aeriene, portavioane, submarine și bombardiere. Este o forță uriașă, incredibilă, adaptabilă și capabilă să îndeplinească o varietate de sarcini. De la ajutoare în caz de dezastru și până la război.