"Modul în care vor fi distribuiţi banii pentru viitorul buget multianual al UE va ţine cont nu numai de gradul de absorbţie a fondurilor europene de până acum, dar şi de calitatea proiectelor implementate fiindcă, de exemplu, în cazul Greciei nu rata de absorbţie a fost problema, ci modul în care s-au cheltuit fondurile", a declarat ieri, la Strasbourg, Alain Lamassoure, preşedintele comisiei pentru bugete din cadrul Parlamentului European.
Europarlamentarul francez a subliniat că pentru România este important faptul că politica de coeziune va fi păstrată şi finanţată până în 2020, cel puţin la nivelul actual.
"România are nevoie de timp, dar şi de asistenţă din partea noastră pentru a-şi mări rata de absorbţie a fondurilor UE", a spus Lamassoure.
Acesta a reamintit că politica de coeziune s-a dovedit în trecut o poveste de succes, un exemplu fiind Irlanda, ţara care în momentul aderării la UE era mai săracă decât Albania, dar care astăzi are un PIB pe cap de locuitor mai mare decât Franţa.
"Pentru Europa rămâne un mister cum Italia care a beneficiat de sume importante de bani nu a reuşit să reducă diferenţa dintre nord şi sud", a adăugat acesta.