Duster, primul SUV al constructorului Dacia, va fi lansat oficial în România pe 18 martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, care a condus versiunea de competiţie la trofeul Andros din Franţa.
Oficialii Automobile Dacia au precizat că noul model va fi livrat în showroom-urile dealerilor din România din data de 15 aprilie, însă înscrierile pentru Duster au început din 2 martie, data la care a avut loc şi prezentarea mondială a maşinii, la Geneva.
Primul client care va beneficia de SUV-ul Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie.
Duster, prezentat de World Records Academy drept cel mai accesibil SUV din lume, va putea fi achiziţionat în România la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune şi dotări.
Astfel, cea mai ieftină variantă 4×2 costă 10.500 de euro, în timp ce versiunea 4×4 poate fi achiziţionată la 12.300 de euro.
Versiunea de top a unui Duster cu motor diesel de 1,5 litri şi 110 cai putere ajunge la un preţ de 15.600 de euro.
SURSA: Mediafax