Studiul variaţiilor climatice extreme din trecutul Pământului poate oferi noi date despre schimbările provocate de om, conform cercetătorilor care au reanalizat sute de studii asupra schimbărilor climatice din istoria planetei. Concluziile lor sunt publicate în ultimul număr al revistei Science, scrie Agerpres.
Apa marină din ce în ce mai acidă atacă recifurile de corali, distrugând astfel întregi habitate marine, afectează capacitatea de a forma cochilii de protecţie la unele animale marine şi distruge de asemenea zooplanctonul şi fitoplanctonul, microorganisme care stau la baza lanţului trofic marin, ameninţând astfel totalitatea formelor de viaţă din apele planetei.
Studiul acestui fenomen de acidificare constitue principala preocupare a lui Jane Lubchenco, şeful Administraţiei americane pentru Oceane şi Atmosferă (U.S. National Oceanic and Atmospheric Administration), care a prezentat în detaliu pericolul reprezentat de acest proces chimic şi în cadrul Congresului american.
Apa oceanelor devine mai acidă pe măsură ce în atmosferă se află mai mult dioxid de carbon. Înainte de epoca industrială, când omul a devenit principalul agent de poluare cu dioxid de carbon a planetei , emisiile de carbon creşteau periodic, în mod natural, în special în urma vulcanismului, ducând la o creştere a mediei temperaturilor globale şi la intervale mari de timp provocând fluctuaţii climatice între perioade de răcire şi perioade de încălzire.
Activităţile umane, în special arderea combustibililor fosili, au dus la o creştere a nivelului de CO2 din atmosferă până la 392 de părţi la milion, faţă de aproximativ 280 de părţi la milion, la începutul aşa-numitei Revoluţii Industriale. În plus, dioxidul de carbon este doar unul dintre numeroasele gaze cu efect de seră care provoacă un proces de încălzire globală.
Pentru a înţelege impactul procesului de acidificare a apei oceanice în trecut, 21 de cercetători din SUA, Marea Britanie, Olanda, Germania şi Spania, au reexaminat rezultatele studiilor existente despre dovezile geologice privind clima de pe Terra încă de acum 300 de milioane de ani. Printre evenimentele globale ce au influenţat evoluţia vieţii pe planetă se numără şi marile dispariţii în masă, aşa cum a fost cazul impactului cu un meteorit produs în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani, impact ce a dus la dispariţia dinozaurilor, provocând o iarnă nucleară globală. De asemenea, au fost studiate şi dispariţiile în masă produse în urmă cu 252 de milioane de ani şi respectiv 201 milioane de ani, precum şi perioada de încălzire puternică a planetei de acum 56 de milioane de ani.
Oamenii de ştiinţă au examinat şi un strat de noroi închis la culoare prelevat de sub Oceanul Îngheţat de Sud, cuprins între straturi de sedimente pline de urme de plancton fosilizat. Acest strat de noroi întunecat la culoare indică o aciditate atât de mare a apei încât fosilele organismelor care formează planctonul au fost pur şi simplu dizolvate de-a lungul unei interval de timp ce a durat aproximativ 5.000 de ani.
În acest interval de timp de 5 milenii, volumul de CO2 din atmosferă s-a dublat, iar temperatura medie globală a crescut cu 6 grade Celsius, conform oamenilor de ştiinţă. În acelaşi interval de timp aciditatea apei marine a crescut cu 0,4 unităţi pe o scară a pH-ului de 14 unităţi. Astfel, în această perioadă de 5.000 de ani s-a produs un rapid proces de încălzire globală şi de acidificare marină, însă acest proces are o scară redusă comparativ cu ceea ce se produce în prezent, proces ce a început odată cu Revoluţia Industrială, acum 150 de ani, conform coordonatorului acestui studiu, Baerbel Hoenisch de la Columbia University.
În perioada de încălzire globală produsă în urmă cu 56 de milioane de ani, cunoscută drept Maximum Termal Paleocen – Eocen, la aproximativ 9 milioane de ani după dispariţia dinozaurilor, aciditatea oceanului planetar a crescut de la un secol la altul cu 0,008 unităţi pe scala pH-ului. În acea perioadă multe recifuri de corali au fost distruse, iar multe microorganisme care formează planctonul au dispărut la rândul lor, atrăgând după sine şi dispariţia altor specii din cadrul lanţului trofic.
Prin contrast, în secolul XX ritmul de acidificare al oceanului planetar a crescut cu 0.1 unităţi de pH, iar conform proiecţiilor, această rată va ajunge undeva între 0.2 şi 0.3 unităţi până în anul 2100, avertizează autorii studiului.
