Alertă în România! Harta COVID-19 devine tot mai roșie. Din păcate, numărul celor internați la terapie intensivă se apropie de o mie și tot mai multe județe intră în scenariul roșu. Harta ţării devine tot mai roşie, iar zonele în care sunt peste trei persoane infectate la mia de locuritori se înmulțesc. Mai mult, în ultimele ore, în scenariul roşu au intrat judeţele Arad, Sibiu, Bihor şi Mureş.
În Arad, Direcţia de Sănătate Publică le cere ajutorul medicii şi asistenţilor şcolari, dar şi salvărilor private pentru a ajuta la testările pentru Covid. Solicitările s-au triplat în ultima vreme. Vineri seară, în secţiile de terapie intensivă din România sunt aproape o mie de oameni. În toată ţara, la ATI sunt 3.000 de mii de paturi, pentru toate afecţiunile.
Un număr de 5.753 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 36.181 de teste la nivel naţional, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 241.339 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Un număr de 172.513 de persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.242.748 teste. Dintre acestea, 36.181 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.708 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.473 la cerere.
Medicii atrag atenția
„Suntem depăşiţi la capacitatea de transport. Se cauta soluţii. Ne-au ajutat şi pompierii şi SMURD au pus maşini la dispoziţie şi tot nu avem destule resurse. Astăzi vom discuta ce instituţii ne mai pot ajuta pe partea de recoltare”, a explicat Horea Timiș, director DSP Arad, pentru știrileprotv.ro.