Situația este alarmantă. S-a înregistrat primul deces din cauza coronavirusului, în cea mai vizitată țară de români. Până în prezent are aproape 100 de cazuri confirmate. Coronavirusul face prăpăd și în această țară.
Grecia a raportat joi primul deces provocat de infecţia cu coronavirus, victima fiind un bărbat în vârstă de 66 de ani care revenise dintr-un pelerinaj religios în Israel şi Egipt la sfârşitul lunii februarie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Pacientul decedat avea afecţiuni preexistente, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
Până miercuri seară Grecia avea confirmate 99 de cazuri de infectare cu coronavirus.
Pasagerii unui feribot, în carantină
Separat, pasagerii unui feribot au intrat în carantină ca măsură de precauţie după ce un membru al echipajului a declarat că nu se simte bine. Bărbatul respectiv a fost debarcat pentru alte teste medicale, a informat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit agenţiei ANA, la bordul feribotului, andocat acum într-un port de pe insula Limnos, se află 341 de pasageri şi 77 de membri de echipaj.