Alba Iulia: Asistenţă de la Banca Mondială pentru fonduri europene de 69 milioane de euro

Banca Mondială (BM) şi oraşul Alba Iulia au finalizat acordul derulat timp de un an, prin care instituţia financiară a acordat oraşului asistenţă tehnică pentru a accesa 69 de milioane de euro din fonduri europene, se arată într-un comunicat al BM.

'Oraşul Alba Iulia şi Banca Mondială au organizat o ceremonie pentru a încheia în mod oficial colaborarea de un an ce a contribuit la evaluarea planurilor de dezvoltare pe termen lung, strategiilor şi proiectelor oraşului, şi în final la prioritizarea a 13 proiecte dintr-o listă lungă de peste 350 de proiecte care urmează să fie implementate până în anul 2020', se menţionează în comunicat. 

Cele 13 proiecte prioritare din Alba Iulia includ restaurarea patrimoniului cultural cheie şi a siturilor turistice, îmbunătăţirea vegetaţiei în parcurile municipale, instalarea sistemelor de iluminat, îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor şi şcolilor, şi reabilitarea creşelor şi grădiniţelor. 

Potrivit comunicatului, Alba Iulia ocupa locul întâi în rândul capitalelor de judeţ din România în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri UE pe cap de locuitor. 'Deşi este un oraş de dimensiuni relativ reduse, având o populaţie de aproximativ 68.000 de locuitori, a reuşit să absoarbă sau să utilizeze 150 de milioane de euro în fonduri europene. Alba Iulia este totodată prima municipalitate din România care a plătit din bugetul propriu pentru a încheia un acord de rambursare de tip diverse (miscellaneous reimbursable agreement MRA) cu Banca Mondială. Prin intermediul acestui acord, Banca Mondială a furnizat servicii de asistenţă tehnică în perioada iunie 2014 – iulie 2015, pentru a creşte potenţialul oraşului Alba Iulia de a accesa fonduri europene în perioada 2014-2020', se mai arată în comunicat. 

Metodologia utilizată pentru selecţia proiectelor, elaborată ca parte a parteneriatului încheiat cu municipalitatea Alba Iulia, este în prezent luată în considerare de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru a fi aplicată ca metodologie de prioritizare pentru proiectele ce vor fi depuse de către cele 39 de capitale de judeţ din România eligibile pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, având o valoare de 1,3 miliarde de euro, se subliniază în comunicat.

AGERPRES