”Daniel Chițoiu nu a afirmat niciodată că proiectul de la Roșia Montană va demara în acest an”, reiese din datele instituției. Mai mult, premierul Victor Ponta a declarat marți seară, în cadrul Galei Green Awards, că în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană nu s-a schimbat nimic faţă de programul de guvernare.
”L-am întrebat pe domnul Chiţoiu şi mi-a răspuns că a vrut să spună că proiectul Roşia Montană nu se face anul acesta, dar nu i-a ieşit nu-ul. Nu vă puteţi supăra pe un politician pentru că a uitat un nu”, a subliniat Victor Ponta.
Așadar, comunică astăzi ministerul Economiei, declarația lui Daniel Chițoiu a fost ca până la finele anului să se ia ”o decizie politică” atât în ceea ce privește începerea mineritului la Roșia Montană, cât și la Cupru Min Abrud. Declarația prin care se asumă termenul de sfârșit de an 2012 s-a referit la preluarea societății Cupru Min Abrud de Consiliul Județean Alba, în cazul în care, după primirea avizului de mediu, nu se găsește până la sfârșitul acestui an un investitor care să reia exploatarea minieră, se arată în comunicat.
”Vrem să dezvoltăm industria minieră nu numai în Apuseni, ci în întreaga țară pe criterii de eficiență economică. Cât despre Roșia Montană, o să avem, peste două săptămâni, o întâlnire cu investitorii și cu reprezentații Ministerului Mediului pentru a ne prezenta programul lor de invesții și a ne asigura, totodată, că programul de investiiții în domeniul mediului va fi realizat”, punctează Chițoiu.
Potrivit acestuia, investitorii trebuie să depună garanții materiale colaterale astfel încât, după exploatare, să existe certitudinea că se vor realiza. ”Nu ne putem juca cu viața și destinele oamenilor și cu generațiile viiitoare pentru că invesțiile în mediu sunt o componentă importantă a exploatărilor miniere de la Roșia Montană”, a mai spus ministrul.
Oficialul a adăugat că, în ceea ce privește Cuprumin Abrud, după avizul de la Ministerul Mediului, Ministerul Economiei va relua procedura de privatizare. ”Dacă nu găsim la Cuprimin Abrud un investitor care să reia expoloatarea minieră, până la sfârșitul acestui an, împreună cu președintele Consiliului Județean, ne gândim (…) la preluarea acestei societăți de CJ Alba ca să o punem pe picioare și să o eficientizam”, a epxlicat Chițoiu.
Alba-neagra cu cel mai controversat proiect minier din România
6 iunie 2012, 14:43
Ultima modificare în 6 iunie 2012, 17:43
La numai câteva zile după ce au apărut informații în presă conform cărora ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Daniel Chițoiu, ar fi spus că proiectul de la Roșia Montană va demara în acest an, ministerul anunță, printr-un comunicat, că declarațiile oficialului se refereau la Cupru Min Abrud.
Etichete: Rosia Montana,
victor ponta
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Centrala de cogenerare realizată de Prefab va fi pornită în noiembrie
- Iată cum arată cel mai vândut produs fast-food din toate timpurile
- Ford ar putea produce noi modele, special pentru chinezi
- Salarii gigant la Facebook. Un softist venit în practică este plătit cu 6.225 dolari/lună
- Iată cum arată cel mai aşteptat pantof sport din toate timpurile. Apare pe piaţă pe 9 iunie
- Prefab anunță investiții de 5 mil. euro în noua centrală de cogenerare
- Agricola a deschis al 66-lea magazin, la București
- Prima licitație de cai pentru competiție, organizată în septembrie
- Pizza Hut Delivery se extinde în provincie. Prima uitatea din afara Bucureştiului a fost deschisă la Iaşi
- SE ÎNTÂMPLĂ de azi: Metro devine primul mare retailer care are pe rafturi legume „De-ale noastre”