Producătorul de lactate Albalact intenţionează să împrumute 10,25 milioane de euro pentru refinanţarea soldurilor mai multor credite şi pentru finanţarea activităţii curente, potrivit unui anunţ al companiei.
Astfel, acţionarii firmei au decis la începutul lunii septembrie contractarea „de la orice bancă” a unui credit în valoare de 7,5 milioane de euro, pentru refinanţarea integrală a soldurilor tuturor creditelor pe care societatea le derulează în prezent, precum şi pentru finanţarea activităţii curente.
Totodată, Albalact intenţionează să mai contracteze un alt credit, de 2,75 milioane de euro, pentru refinanţarea integrală a soldului creditului la termen pe care societatea îl derulează în prezent. Împrumutul respectiv a fost contractat iniţial de Albalact pentru finanţarea achiziţiei acţiunilor altei societăţi.
Proces de fuziune
Tot la începutul lunii septembrie, acţionarii Albalact au aprobat de principiu fuziunea cu firma Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, la care deţinea 93,6% din capitalul social. Procesul de fuziune se va face prin absorbţia Rarăul de către Albalact.
Albalact a avut în primul semestru un profit net de 2,4 milioane de lei, în scădere cu 14% faţă de primele şase luni din 2009, rezultatul fiind afectat de deprecierea leului în raport cu euro din iunie. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 7,57%, la 125 milioane lei.
Compania este unul dintre primii cinci producători de lapte şi produse lactate din România. Cu un număr de peste 500 de angajaţi şi peste 6.000 de acţionari, compania comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, De Albalact şi Rarăul.
Firma are un capital social de 65,27 milioane lei, iar principalii acţionari ai firmei sunt Petru Ciurtin, cu 31,74% din titluri, Petru-Raul Ciurtin, cu circa 11% şi fondul de investiţii RC2 Limited, înregistrat în Cipru, cu o participaţie de 25,44%.
SURSA: Mediafax