Unii mizează pe muncă, alții, pe perseverență sau o idee genială, dar succesul tot întârzie să apară. Este succesul rodul hazardului? De ce unele persoane nu reușesc, în ciuda eforturilor și calităților lor, iar alții par să joace „jocul succesului cu zaruri măsluite”? La aceste întrebări răspunde Albert-László Barabási, unul dintre cei mai de succes cercetători de origine română, profesor de ştiinţa reţelelor la Northeastern University, dar și la Harvard Medical School. Ultima carte semnată de Albert-László Barabási, „Formula. Legile universale ale succesului”, revoluționează modul în care privim poveștile din spatele oamenilor de succes. Ne spulberă prejudecățile și așază miturile pe temelia solidă a cercetării științifice. Aceasta pentru că succesul funcționează după anumite tipare recurente, în absolut orice domeniu, iar acestea sunt descrise pe larg în volumul „Formula. Legile universale ale succesului”.

„Știinţa poate să fie nouă, dar legile succesului nu sunt. Ca toate legile știinţifice, ele sunt universale și eterne. Ele stau la baza a milioane de povești individuale despre eșec și succes, fiecare dintre acestea putând fi examinată și înţeleasă prin această nouă lentilă”.

În primul capitol al cărții sale, Albert-László Barabási precizează foarte clar: „Formula nu este o carte de self-help, ci una de ajutor științific”. Știința este folosită atât pentru a înțelege mecanismele complexe ale succesului, cât și pentru a orchestra obținerea rezultatului dorit.

Provenind dintr-o familie de meseriași din Transilvania, Albert-László Barabási mărturisește în primul capitol al cărții că a fost fascinat dintotdeauna de modul cum funcționează lucrurile și, poate chiar această curiozitate de meseriaș, l-a ajutat să devină om de știință. Cu lucrări prezentate pe larg în publicații de prestigiu precum „Nature”, „Science” sau „New York Times”, profesorul Barabási propune în „Formula” o perspectivă neobișnuită asupra succesului. „Scopul nostru era să formulăm succesul ca pe o problemă de matematică pe care informaticienii și fizicienii să o poată aborda într-o modalitate clară, cu ajutorul instrumentelor necruțătoare ale științei cantitative”. După ani de cercetări în laboratorul său din Boston, Albert-László Barabási a reușit să observe „o serie de modele recurente care determină succesul în majoritatea domeniilor performanței umane” și mai mult chiar – să îl anticipeze! Aceasta pentru că, urmărind modelele recurente ale succesului, se poate previziona rezultatul, fie că este vorba despre viitorul record mondial la cursele de 100 m, fie de câștigătorul premiului Nobel.

Albert-László Barabási definește în „Formula” 5 legi ale succesului, descrie modul lor de funcționare și cum pot fi folosite de fiecare persoană pentru a obține recunoaștere și recompense.

„Performanța determină succesul, dar, când performanța nu poate fi măsurată, succesul e determinat de rețele”. Aceasta este prima lege a succesului. Performanța este un ingredient al succesului, pe care însă nu-l garantează. În domenii precum artă și chiar știință, performanța nu poate fi măsurată, ca în cazul sportului (deși uneori e dificil și în acest domeniu). Rețelele determină în acest caz succesul și nu performanța în sine, pentru că, așa cum spune profesorul Barabási, „succesul nu depinde de tine sau de performanța ta, ci de noi. Rețeaua este cea care susține reacția colectivă față de performanța ta”.

„Performanța este limitată, dar succesul este nelimitat”. Cea de-a doua lege a succesului pare a da dreptate unui vechi proverb românesc, care spune „ban la ban trage”. Cercetările științifice atestă acest fapt în ce privește modul de funcționare a succesului: „Vestea bună e că, după ce ai obținut acea primă victorie, datele arată că vei câștiga iar și iar. Recompensarea are un aspect secret și multiplicator. Succesul poate să se autogenereze, crescând proporțional cu dimensiunile lui. Dacă câștigi o dată, vei câștiga iar. Și iar. Și iar”.

„Succesul anterior x aptitudinea = succesul viitor” – astfel formulează Albert-László Barabási cea de-a treia lege a succesului, pe care o consideră un adevărat motor al reușitei. Bazându-ne în egală măsură pe aptitudini și pe un succes anterior nu avem cum să nu reușim în continuare. Însă aceste două lucruri trebuie să funcționeze convergent. „Cele două se multiplică, bazându-se una pe alta. A spera să ai succes doar cu unul dintre acești doi factori e ca și cum ai înmulţi orice număr cu zero. Asta îţi aduce exact… nimic”.

„Deși succesul unei echipe necesită diversitate și echilibru, meritul pentru realizările grupului îi va fi atribuit unui singur individ”. Cea de-a patra lege a succesului ne explică faptul că meritul este adesea atribuit nu de arbitri individuali, ci de „reţele invizibile. Mai presus de orice, ghemul imens și fluid de relaţii în care suntem încastraţi ne determină succesul”.

„Dacă persiști, succesul poate să apară oricând”. Cea de-a cincea lege a succesului demonstrează că acesta nu are legătură cu vârsta biologică. De fapt, este modelat doar de disponibilitatea de a încerca iar și iar, pentru că, așa cum subliniază profesorul Barabási, „creativitatea nu are vârstă”. La 56 de ani, Einstein scria lucrarea despre „inseparabilitate cuantică”, considerată ani la rând o „divagație nechibzuită” a unei minți geniale, dar îmbătrânite. Astăzi însă, această teorie depășește în popularitate chiar și teoria relativității.

Tiger Woods, Martin Luther King Jr., Beatles și Einstein,  Paris Hilton, Mick Jagger și Nelson Mandela – aparent, personalitățile menționate nu au nimic în comun. Dar în fapt, Albert-László Barabási ne explică în „Formula” că drumul spre recunoaștere al tuturor depinde de legile universale ale succesului. Acestea nu pot fi rescrise, dar pot fi folosite de oricine în favoarea sa, pentru obținerea rezultatelor dorite.