Veștile proaste și foarte proaste din economie au fost la ordinea zilei în ultimii doi ani. Asta, după ce în vara lui 2008 ne distram cu toții în chiloți de baie și șlapi la plajă, cu cocktailurile în mâini, în frunte cu primul-ministru care ne explica de ce nu trebuie să ne temem de tsunami-ul Lehman Brothers care pe noi ne va ocoli cu respect. Între timp, valul crizei financiare a spălat plaja imobiliară, auto și de construcții a României provocând o criză economică de proporții.
Anul acesta, așteptăm cu sufletul la gură ghioceii unei reveniri anemice, dar care are marele merit de a anunța că iarna recesiunii a trecut. Marea problemă a țării noastre o constituie însă politicienii care nu știu să cânte aria economiei decât pe două voci: fie cea stridentă a lamentărilor și istericalelor (nimic nu merge, Băsescu și Boc sunt vinovați de tot ce-i rău, inclusiv de vremea de afară), fie pe cea gravă a siguranței de sine și a marilor izbânzi pe frontul anticriză. Ceea ce-mi sună mai degrabă a propagandă electorală decât a comunicare responsabilă.
Adevărul este că lucrurile sunt undeva la mijloc. Ceea ce face ca „parțial color“-ul lui Mugur Isărescu să fie probabil cea mai inspirată metaforă a săptămânii, nu doar în ceea ce privește starea monedei naționale, ci și referitor la economie, reforme, Schengen și, în general, toate temele mari de dezbatere. În fiecare dintre proiectele de importanță strategică ne aflăm undeva pe la jumătatea drumului. Am ieșit din zona neagră, dar există riscul de a ne întoarce oricând la ce e mai rău. Iar instabilitatea zonei euro spre care ne îndreptăm în continuare nu este de natură a da vreun fel de confort psihic mediului de afaceri de la București. Economia noastră a cam picat la stress-testul supraviețuirii pe cont propriu. Concluzia este că suntem în continuare dependenți de mediul extern și departe de nivelul de competitivitate care să ne permită să ne dezvoltăm cu resurse proprii.
Ultima vizită a FMI la București a fost caracterizată de o mare secretomanie. La ora când scriu aceste rânduri nu există nicio declarație oficială, primele fiind așteptate abia în data de 9 mai, ultima zi de lucru a delegației. Să fie această liniște semnalul că discuțiile dintre Emil Boc și Jeffrey Franks preced o hotărâre de importanță capitală pentru revenirea economică? Sau totul se va încheia în cheia „parțial color“ pe tema faptului că anumite schimbări fiscale sunt necesare și logice, dar deocamdată este prea devreme pentru ele? Eu, unul, aș paria mai degrabă pe prima variantă. Nu cred că Boc își mai poate permite acum să piardă timpul. Pentru el, este probabil vorba de a alege doar o variantă din două: ori alb/negru, ori color. Sau, și mai pe românește, ori la bal, ori la spital.
Claudiu Șerban, director general, Editura Evenimentul și Capital
