Tranzacţia urmează să se încheie până la sfârşitul anului 2011 sau la începutul anului viitor sub rezerva acordului din partea CFIUS (Committee on Foreign Investment in the United States) şi procedurilor de aprobare şi consultare prealabilă necesare în majoritatea ţărilor. Preţul de achiziţie propus se ridică la 1,5 miliarde de dolari pe baza unei situaţii « debt-free/cash-free » (situaţia societăţii fiind fără datorii şi fără lichidităţi), sumă ce va fi plătită în numerar.
Genesys este lider recunoscut la nivel mondial în domeniul programelor software pentru servicii clienţi şi pentru soluţii specifice call-center-urilor destinate unei clientele entreprise. Această ramură a activităţii a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 500 milioane de dolari în 2010. Tranzacţia în discuţie implică şi transferul a aproximativ 1800 de salariaţi, echipa de management, precum şi structura existentă în vederea asigurării continuităţii activităţilor şi al relaţiilor cu clienţii şi alte părţi implicate.
“Am finalizat acum procesul de analiză al opţiunilor strategice pe care le-am avut în vedere în ceea ce priveşte activităţile noastre Genesys şi Enterprise. Propunerea care ne-a fost făcută de Permira ar putea permite Genesys, care este deja rentabilă, să se dezvolte şi mai mult. În ceea ce priveşte activitatea noastră Entreprise, am convenit că cea mai bună alegere este să păstrăm activitatea Entreprise şi să o consolidăm, atât în interesul nostru, cât şi al clienţilor noştri. Am ales să maximizăm legăturile naturale care există între clienţii noştri din companii şi operatorii de telefonie şi să folosim într-o manieră proactivă forţa şi dinamica activităţii noastre Entreprise în domeniul comunicaţiilor unificate şi al integrării pe reţele a datelor”, a declarat Ben Verwaayen, Directorul General al Alcatel-Lucent.
“Genesys este lider recunoscut în domeniul programelor software pentru servicii clienţi şi soluţii pentru call-center şi suntem interesaţi de potenţialul său de creştere pe termen lung“ a declarat Brian Ruder, asociat al Permira.