Alege pe www.teimplici.ro principalele cauze sociale pe care le vor susține Romtelecom și COSMOTE România împreună cu mediul privat

Companiile au propria strategie de implicare socială în care tu, cititorule, joci în general un rol pasiv: primeşti o invitaţie la un eveniment public, care are o cauză nobilă, pe care o vei susţine prin simpla participare. Ce-ai zice însă dacă implicarea ta ar fi proactivă, de la bun început şi în conformitate cu principiile şi dorinţele tale?

Este exact ceea ce poţi face începând de luna aceasta accesând site-ul teimplici.ro şi votând priorităţile pentru societatea românească, pe care ulterior le vor susţine Romtelecom şi COSMOTE România, iniţiatorii acestei premiere absolute pentru ţara noastră, împreună cu mediul privat.

Teimplici.ro este prima platformă-referendum de responsabilitate corporativă care îţi permite să votezi și să stabileşti care sunt prioritățile în domeniu. Prin acest demers fără precedent, Romtelecom şi COSMOTE România îşi doresc să implice cât mai mulţi români în procesul de decizie asupra marilor probleme ale societăţii, asupra priorităţilor sociale ce necesită atenţie şi sprijin din partea mediului corporativ.

Teimplici.ro va sta la baza unei comunități online destinate tuturor celor interesați de viitorul societății în care trăiesc. Fie că este vorba de organizații non-profit, grupuri de inițiativă sau cetățeni cu spirit civic, aceștia sunt invitați să voteze pe teimplici.ro direcțiile pe care le consideră prioritare și în care pot fi dezvoltate proiecte concrete.

Cele șase direcții majore pentru dezvoltarea de proiecte disponibile pe teimplici.ro sunt: educație, sănătate, protecție socială, mediu, dezvoltare și inovație pentru societate. În perioada 3 iunie – 30 iunie, orice persoană sau entitate juridică poate susține pe teimplici.ro oricare dintre direcțiile de implicare propuse, adăugând comentarii sau arii noi de interes și promovându-le deschis în comunitate.

“Platforma teimplici.ro s-a născut din nevoia de a ne implica activ în moduri cât mai relevante pentru comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Zi de zi operăm cu cifre și statistici pentru a ne motiva deciziile. Credem însă că este important să vedem ce este dincolo de tendințele care reies în urma studiilor, să vedem oamenii din spatele cifrelor și să le oferim ocazia de a spune cum văd ei viitorul și cum s-ar implica în dezvoltarea comunității căreia îi aparțin. Așa că am hotărât să-i întrebăm direct pe români ce anume contează pentru ei. Sperăm că la finalul acestui “referendum” să avem concluzii valoroase și proiecte concrete, care să se bucure de susținerea cât mai multor oameni și care să devină prioritare pentru noi și mediul privat din România” a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare Romtelecom și COSMOTE România.

Printre primii membri activi ai comunității teimplici.ro și interlocutori valoroși de dialog se numără organizații-partenere precum Asociația Telefonul Copilului, Smartatletic, Asociația Amazonia, Asociația Mai Mult Verde, ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Leaders, Asociația P.A.V.E.L. Lista rămâne deschisă, orice organizație putându-se alătura comunității teimplici.ro prin susținerea temelor relevante pentru activitatea lor.

Comunitatea teimplici.ro va continua să se dezvolte și după afișarea rezultatelor “referendum-ului”. Pe baza opțiunilor exprimate de public, platforma va intra într-o nouă fază, aceea de strângere de proiecte care să poată fi ulterior dezvoltate și susținute de mediul privat. Comunitatea online teimplici.ro va juca un rol important în selectarea celor mai relevante și presante proiecte și în promovarea acestora în vederea finanțării. Detaliile referitoare la mecanismul de susținere și selecție efectivă a proiectelor vor fi făcute publice la finalul primei etape teimplici.ro, dupa 30 iunie 2014. 

Pentru mai multe informații despre proiect și despre cum poți participa la “referendum”, accesează www.teimplici.ro.