OPŢIUNI Asigurare de viaţă sau pensie privată facultativă? Ambele produse pot aduce clienţilor care le cumpără venituri mai mari la bătråneţe, dar au avantaje diferite. Tinerii care vor să-şi asigure venituri suplimentare la vårsta pensionării au mai multe opţiuni de plasament. Asigurările de viaţă cu acumulare de capital sunt disponibile de mai mulţi ani pe piaţă, în timp ce pensiile administrate privat, obligatorii sau facultative, au apărut abia în 2007. La
OPŢIUNI Asigurare de viaţă sau pensie privată facultativă? Ambele produse pot aduce clienţilor care le cumpără venituri mai mari la bătråneţe, dar au avantaje diferite.
Tinerii care vor să-şi asigure venituri suplimentare la vårsta pensionării au mai multe opţiuni de plasament. Asigurările de viaţă cu acumulare de capital sunt disponibile de mai mulţi ani pe piaţă, în timp ce pensiile administrate privat, obligatorii sau facultative, au apărut abia în 2007. La pensiile private obligatorii (Pilonul II), contribuţiile sunt transferate automat către administratori, din sumele reţinute pentru sistemul public de pensii. La pensiile facultative (Pilonul III), în schimb, plăţile sunt făcute de fiecare client din buzunarul propriu. Cheltuieli suplimentare presupun şi asigurările de viaţă cu acumulare de capital.
Spre deosebire de pensia privată, în cazul căreia plăţile se fac doar după vårsta pensionării, asigurarea de viaţă acoperă o serie de riscuri pe toată durata contractului.
„Ambele au avantajele lor, în condiţiile în care fiecare vine dintr-o anumită piaţă. Pensia facultativă este o modalitate de a îndestula venitul la momentul pensionării printr-o investiţie într-un fond de pensii facultative. (…)Asigurarea de viaţă combină două aspecte ale vieţii mele: vine şi acoperă un risc de deces, iar pierderile pe care familia mea le-ar avea dacă eu aş deceda sunt acoperite de acest risc de deces, iar în partea cealaltă îmi asigură posibilitatea de a economisi sau de a investi o sumă de bani“, explică directorul general al BCR Asigurări de Viaţă, Florina Vizinteanu. Unele dintre asigurările de viaţă sunt gåndite să funcţioneze ca pensii după ce se finalizează perioada contractuală.
Asigurările tradiţionale de viaţă oferă randamente garantate, în timp ce poliţele de viaţă legate de fonduri de investiţii (unit-linked) nu au un astfel de avantaj, riscul fiind asumat de client. Politica de investiţii a fondurilor în care sunt plasaţi banii celor cu asigurări unit-linked poate fi totuşi foarte asemănătoare cu cea a fondurilor de pensii.
Costuri diferite
În cazul asigurărilor de viaţă unit-linked, o parte din suma plătită de client este destinată acoperirii riscurilor ataşate poliţei. Astfel, dacă un client contribuie cu o sumă identică atåt la o poliţă de viaţă, cåt şi la o pensie facultativă, aceeaşi perioadă de timp, iar randamentele obţinute sunt identice, în contul pensiei facultative se adună la finalul contractului o sumă mai mare.
De exemplu, dacă la pensia facultativă se contribuie timp de 30 de ani cu o sumă lunară de 100 de lei, valoarea acumulată va fi de circa 79.000 de lei, în condiţiile în care randamentul mediu anual ar fi de 5%, potrivit calculelor realizate de BCR Asigurări de Viaţă. Dacă la o asigurare de viaţă unit-linked s-ar plăti lunar 100 de lei, tot timp de 30 de ani, iar randamentul mediu ar fi tot de 5% pe an, suma acumulată la final ar fi mai mică, de aproape 73.000 de lei, potrivit calculelor realizate de aceeşi companie. Dar poliţa ar acoperi şi riscul de deces, iar producerea acestuia ar aduce în contul familiei asiguratului 36.000 de lei. Alte diferenţe vin din comisioanele practicate la cele două produse. Lista comisioanelor practicate la poliţele de asigurare de viaţă este mult mai lungă, dar multe dintre acestea sunt percepute cånd clienţii apelează la opţiunile permise de acest produs.
De exemplu, plata primelor la asigurările de viaţă poate fi îngheţată pentru o anumită perioadă de timp, iar clientul poate decide ulterior că doreşte să contribuie din nou. Ambele mişcări sunt taxate de asigurători. Poliţele de viaţă permit şi răscumpărări ale sumelor acumulate. Şi acestea sunt comisionate. De exemplu, Allianz-Ţiriac percepe un comision de 1% din valoarea sumei pe care o retrage clientul cu asigurare unit-linked. Un asigurător, ING, percepe la poliţa de viaţă unit-linked Merit, produs promovat ca fiind cel care poate aduce prime suplimentare la pensie, o taxă de răscumpărare de 0,5%. Avantajele diferă şi în cazul condiţiilor fiscale. La pensiile private facultative, clienţii pot deduce contribuţii în limita a 200 de euro (angajat şi angajator), limită care va urca la 400 de euro anul viitor.
8% este procentul cu care suma acumulată poate fi mai mică în cazul unei asigurări de viaţă cu investiţie faţă de cea acumulată prin încheierea unei pensii facultative, dacă plăţile ar fi egale timp de 30 de ani şi randamentele identice. Poliţa protejează familia clientului de pierderi