Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, joi, că „foarte multe” aspecte din relaţia sa cu Nicolae Ciucă se vor schimba, după ce acesta va fi ales președinte al PNL.
„Simt că tragem amândoi la aceeaşi căruţă. Sperăm ca această nouă poziţie pe care o să o aibă domnul Ciucă să nu ne strice acest climat de construcţie pe care l-am avut până acum.
Se schimbă foarte multe şi este şi normal. Chiar dacă suntem într-o coaliţie, şi nu e prima oară când o spun, eu, Marcel Ciolacu, voi fi un adversar al domnului Nicolae Ciucă şi invers. Fiindcă eu reprezint PSD-ul, sunt preşedintele PSD-ului, domnul Nicolae Ciucă se pare că va deveni preşedintele PNL.
Conform înţelegerii şi acordului semnat în coaliţie, la anul în luna mai se va schimba primul ministru din partea PNL, care a fost domnul Ciucă şi va veni un prim ministru din partea PSD.
Dacă în momentul în care Nicolae Ciucă nu era preşedintele Partidului Naţional Liberal exista o oportunitate sau posibilitatea unei discuţii de a continua mandatul, în momentul în care este preşedintele Partidului Naţional Liberal, această crăpătură nu mai există. Deci switch-ul din mai va avea loc”, a spus Marcel Ciolacu, joi, la Antena 3.
Nicolae Ciucă și-a depus candidatura pentru șefia PNL
Nicolae Ciucă și-a depus, miercuri, candidatura pentru funcția de președinte al PNL.
„Am decis să-mi depun moțiunea de candidatură pentru funcția de președinte al PNL. Am decis să-mi asum această responsabilitate după o discuție pe care am avut-o cu colegii și în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situații politice.
PNL este astăzi la guvernare și are datoria să asigure stabilitatea țării, să guverneze eficient și să ofere românilor siguranța de care au nevoie dar și încrederea că vom depăși împreună cu bine acest context complicat. Una din condițiile esențiale pentru buna guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie și o concentrare a tuturor asupra obiectivelor pe care ni le asumăm, cum de asemenea o altă condiție extrem de importantă este să avem o coaliție stabilă în care dialogul cu partenerii să fie calea de rezolvare a tuturor problemelor care pot să apară din cauza divergențelor ideologice.
De când am intrat în PNL am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza și de a asigura administrarea țării de la nivel local până la nivel guvernamental.”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la sediul PNL.