Nicolae Ciucă exclude ideea listelor comune PSD-PNL
Nicolae Ciucă a declarat în cadrul întâlnirii de la Sinaia că PNL va participa la următoarele alegeri fără PSD, potrivit unor informații pe surse.
Liderul liberalilor a transmis că PNL va avea proprii săi candidați pentru toate tururile de alegeri. Abia după alegeri PNL este dispus să discute despre posibile colaborări sau despre o coaliție de guvernare. În plus, el a anunțat că PNL își propune o strategie de distanțare față de PSD.
Ciucă a pus accentul pe faptul că liberalii trebuie să aibă propria comunicare, care să se facă separat de PSD, potrivit surselor citate. Tot astfel, s-a aflat că Nicolae Ciucă nu va mai participa, de acum înainte, la evenimente alături de Marcel Ciolacu, transmite stiripesurse.ro.
În cadrul ședinței, liberalii au abordat și tema alegerilor parlamentare. Aici, PNL își propune să aducă în față numeroși actuali miniștri. Cu toate acestea, candidatul cu cele mai mari șanse ar fi fostul director al SRI, Eduard Hellvig. Partidul nu i-a confirmat candidatura încă. Totodată, ea nu a fost nici infirmată! Pentru mulți, acest lucru dovedește că există negocieri în curs.
Surse din conducerea Partidului Social Democrat (PSD) au subliniat că este foarte dificil să se ajungă la un acord pentru a forma liste comune la alegerile europarlamentare și că acest subiect este „depășit”.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu oferă context deciziilor liberalilor
Analistul politic Cristian Pîrvulescu a amintit că această decizie a fost luată în contextul în care „PNL face parte dintr-un partid european, Partidul Popular European”.
„O asemenea decizie nu este doar o decizie pe care o ia PNL, pentru că PNL face parte dintr-un partid european, Partidul Popular European. O asemenea decizie poate să afecteze modul în care funcționează Partidul Popular European.
În mod normal, având în vedere că în Parlamentul European sunt reprezentate diferitele tendințe din interiorul statelor membre, ar fi firesc ca PNL să meargă singur, mai ales la alegerile europene, la celelalte poate să găsească tot felul de formule de compromis. Să nu uităm că PNL și PSD au mai avut liste comune în 2012, spre exemplu sub forma USL”, a declarat Pîrvulescu pentru Gândul.
Analistul subliniază că listele comune ar putea crea confuzie în rândul electoratului. El consideră că problema este una doctrinară pentru PNL, în acest caz.
„Dar într-un moment ca cel actual există riscul de a confuza electoratul dacă se va merge pe liste comune și așa. Din punctul meu de vedere, principala problemă a PNL este o problemă doctrinară. Acest partid nu are în momentul de față o viziune doctrinară clară, nu are o linie clară. De aici și toate ambiguitățile pe care le are”, a adăugat Pîrvulescu.
Cristian Pîrvulescu oferă și un sfat, atât pentru PNL, cât și pentru PSD. El cosideră că ambele partide au reprezentanți extremiști. Ambele formațiuni ar trebui deci să lupte împotriva „extremismul din interior”.
„Deja argumentul a fost folosit, dar este absolut improvizat. Este lupta împotriva extremismului. Cred că fiecare dintre cele două partide ar trebui în primul rând să lupte cu extremismul din interior, pentru că ambele au reprezentanți extremiști care nu au nicio legătură cu democrația occidentală și cu linia politică pe care cele două partide o afișează.
De altfel, relația aceasta ambiguă cu AUR nu este o noutate. În 2021, când s-a cerut celor două partide să se delimiteze de AUR, au refuzat să se pronunțe. Acuma, dintr-o dată au descoperit că există un inamic în realitate, ceea ce încearcă fiecare dintre partide e altceva”, a adăugat Cristian Pîrvulescu, potrivit sursei citate.