Alegeri Franța. Autorităţile au evacuat mai multe secţii de votare din motive de securitate

Autorităţile franceze au evacuat duminică mai multe secţii de votare din motive de securitate în localităţile Besancon, Saint-Omer, Haguenau şi Paris, în vreme ce aproape 47 de milioane de alegători sunt aşteptaţi să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, transmite Le Parisien, conform news.ro.

Acest scrutin se desfăşoară în condiţii de securitate sporite, după atacul jihadist din urmă cu trei zile asupra poliţiştilor de pe bulevardul Champs-Elysees. 

Un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi atunci când un presupus jihadist a deschis focul cu o armă Kalaşnikov asupra unei dube a autorităţilor de pe aglomeratul bulevard parizian, forţându-i pe cei mai mulţi candidaţi să renunţe la evenimentele electorale din ultima zi de campanie, cu excepţia prezidenţiabilului de extremă-stânga Jean-Luc Melenchon.

Jihadiştii Statului Islamic au revendicat imediat atacul asupra poliţiştilor parizieni, dar l-au identificat greşit pe atacator drept Abu Yussef Belgianul, fiind în realitate vorba de un cetăţean francez pe nume Karim Cheurfi. Însă, mai multe incidente minore au provocat panică şi au dus la evacuarea mai multor secţii de votare în întreaga Franţă.

Autorităţile franceze au anunţat că toate alertele de securitate înregistrate până în acest moment s-au dovedit a fi false, iar o secţie de votare a fost evacuată după descoperirea unei maşini abandonate în localitatea Besancon, situată în apropiere de Dijon. Ulterior, poliţiştii au găsit o armă în maşina furată şi abandonată cu motorul pornit, dar nu există nicio ameninţare pentru alegătorii din Besancon.

”Nu este vorba de o acţiune teroristă, este o treabă care ţine de legea penală”, a declarat directorul securităţii publice din regiunea Doubs, Benoit Desferet.

 Această alertă de securitate a dus la închiderea pentru mai bine de o oră a două secţii de votare din Besancon.

Un autovehicul suspect a dus şi la evacuarea a două secţii de votare din localitatea Saint-Omer. Poliţiştii locali au început operaţiunea de evacuarea în jurul orei locale 9.45 (10.45 ora României), după ce au văzut maşina suspectă cu geamurile deschise şi cu numere de înmatriculare din străinătate în Saint-Omer.

Autorităţile au verificat maşina, dar nu au găsit nimic ieşit din comun. Prin urmare, cele două secţii de votare au fost redeschise în jurul orei locale 11.30 (12.30 ora României). În Haguenau, autorităţile au evacuat o secţie de votare după descoperirea unui obiect suspect cu cabluri electrice vizibile. O alertă de securitate a dus şi la evacuarea pentru scurt timp a unei secţii de votare pariziene din arondismentul 20, după descoperirea unui autovehicul suspect parcat în apropiere. 

Autorităţile pariziene au suplimentat numărul poliţiştilor desfăşuraţi duminică pentru a asigura securitatea la secţiile de vot din capitală, în vreme ce măsuri suplimentare de securitate au fost luate în întreaga Franţă.”Se va asigura un gardian suplimentar şi o consolidare a personalului la orice secţie de vot care are nevoie de aceste măsuri”, a declarat un oficial al primăriei metropolei Paris.

Aproximativ 50.000 de poliţişti şi jandarmi, precum şi 7.000 de soldaţi, sunt desfăşuraţi pentru a-i proteja pe alegătorii din           Franţa.