Alegeri în Bulgaria. Decizia momentului chiar la granița cu România

Bulgaria

Sursă: Dreamstime

Alegeri în Bulgaria. Chiar acum se ia decizia momentului chiar la granița cu România. Vecinii noștri își aleg președintele care le va reprezenta țara în următorii ani. Cine este favoritul momentului și ce șanse are preşedintele în exerciţiu, generalul în rezervă Rumen Radev?

Bulgarii își aleg noul președinte. Chiar acum au loc alegerile prezidenţiale. Vecinii noștri de peste graniță ies duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Ei trebuie să decidă și să aleagă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov.

În primul tur, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a a fost la un pas de victorie. El a obţinut circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el tot în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%, informează DPA.

Radev este fost pilot de vânătoare și a devenit președintele Bulgariei în 2016. Acesta s-a bucurat atunci de susținerea  socialiştilor, foşti comunişti. Această tabără îl sprijină şi acum. Radev este un aspru critic virulent al fostului premier Boiko Borisov. Cel din. urmă este parte a partidului conservator GERB, iar  administraţia sa a fost acuzată de corupţie.

Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Cine a rămas în cursă

Adversarul lui Radev, Anastas Gherdjikov este independent și este susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tur.

Alegerile legislative din Bulgaria, desfăşurate duminica trecută, împreună cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au fost câştigate de noul partid anticorupţie „Continuăm Schimbarea”, cu peste 25% din voturi, urmat de GERB, cu 22%, şi DPS, cu 13%, Partidul Socialist obţinând doar 10%.

Ce s-a întâmplat în primul tur

Scrutinul din 14 noiembrie a fost marcat de un puternic absenteism, în condițiile în care bulgarii au fost chemați la urne pentru a treia oară într-un an ca să-și aleagă parlamentarii. La ora locală 16:00, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, rata de participare era de doar 26 la sută, potrivit Comisiei Electorale, cea mai slabă dintre scrutinele organizate în acest an.

Bulgaria a votat deja de două ori anul acesta, în aprilie şi apoi în iulie, punând capăt unui deceniu în care la putere s-a aflat Boiko Borisov, slăbit de manifestaţiile în masă de anul trecut. Totuşi, diferitele partide care își spun „ale schimbării” nu au reuşit până acum să se unească pentru a accede la putere.

După eşecul celorlalte două scrutinuri, în aprilie, apoi în iulie 2021, din cauza lipsei unui acord între partide, electoratul bulgar pare să-şi fi pierdut speranţa într-un viitor mai bun, mai ales că aceste noi alegeri se desfăşoară în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, care a lovit puternic Bulgaria.