Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Viitorul preşedinte al Republicii Moldova nu trebuie să fie 'populist' şi "să intre în luptă cu Parlamentul şi Guvernul", a declarat duminică liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, fost şef al statului.
Viitorul preşedinte trebuie "să fie om de stat. Să se gândească la oameni. Să nu fie populist. Şi să nu intre în luptă cu Parlamentul şi Guvernul, aşa cum au făcut precedenţii", a spus Ghimpu la ieşirea de la vot la o secţie din Chişinău.
El a mai declarat că preşedintele ţării trebuie să fie un 'arbitru' între puterile din stat.
"Am votat pentru un viitor preşedinte care va conlucra cu majoritatea parlamentară. Republica Moldova are nevoie de stabilitate ca niciodată. Avem toate instrumentele pentru a face reforme, pentru a schimba lucrurile. Avem sprijinul partenerilor. Avem acordul cu FMI. Cel puţin măcar să nu ne încurce", a spus Ghimpu, care a fost la rândul său candidat în primul tur de scrutin de la 30 octombrie, când a obţinut 1,8% din voturi.
Igor Dodon, candidatul prorus al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), şi Maia Sandu, candidata proeuropeană a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), se confruntă în turul al doilea al scrutinului prezidenţial care are duminică în Republica Moldova şi care este considerat crucial pentru viitorul ţării. Agerpres