Din patru în patru ani, americanii îşi aleg preşedintele şi vicepreşedintele. Sistemul prin care este ales preşedintele american combină cerinţele constituţionale şi de statut, regulile partidelor naţionale şi din fiecare stat, tradiţiile politice şi practicile moderne. Congresul Statelor Unite a stabilit, în anul 1845, ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare în prima marţi a lunii noiembrie, la fiecare patru ani.
Candidaţii la Casa Albă trebuie să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţeni americani, născuţi în Statele Unite. În SUA, preşedintele nu este ales prin vot direct, ci printr-o procedură indirectă, bazată pe Colegiul Electoral, format din electori nominalizaţi de fiecare stat federal. Până la acest moment, există însă o serie de etape ce trebuie parcurse.
Există două tipuri fundamentale de alegeri: primare şi generale. Pe lângă cele primare şi cele generale, care au loc în ani pari şi cuprind competiţiile politice pentru Congresul SUA (forul legislativ), în unele state şi jurisdicţii locale se desfăşoară şi alegeri 'extra-anuale', atât primare cât şi generale, în anii impari. Un scrutin primar este unul în vederea alegerii dintr-o serie de candidaţi a celui care va candida la alegerile generale. Victoria la alegerile primare presupune, de obicei, că învingătorul va fi nominalizat sau susţinut de un partid politic în cadrul alegerilor generale. La alegerile generale se alege între candidaţii nominalizaţi în alegerile primare/ori de convenţii, de 'caucus'-uri (adunări electorale) sau prin petiţii/pentru ocuparea unei funcţii în plan federal, la nivelul fiecărui stat sau local. Scopul alegerilor generale este de a face alegerea finală între diverşii candidaţi nominalizaţi de partide sau care candidează ca independenţi, fără a fi afiliaţi la un partid politic major.
În cazul unor alegeri primare deschise, toţi alegătorii înscrişi pot vota, indiferent dacă sunt înscrişi ca democraţi, republicani sau independenţi.
Alegerile în care americanii votează pentru reprezentanţii lor în Congres, dar nu şi pentru preşedinte sunt cunoscute ca alegeri 'la jumătatea mandatului' ('midterm'). La fiecare doi ani, americanii aleg membri ai Camerei Reprezentanţilor pentru mandate de doi ani şi circa o treime din senatori, pentru mandate de şase ani. Alegătorii desemnează cu acest prilej şi oficiali în posturi din administraţia locală şi de stat.
Convenţiile sunt reuniuni organizate de partidele politice pentru ca membrii partidului să ia în discuţie diferite probleme, candidaturi şi strategii de campanie. Astfel de reuniuni pot dura mai multe zile.
În cazul alegerilor prezidenţiale, după încheierea alegerilor primare din state, fiecare partid organizează o convenţie naţională pentru a-şi desemna oficial candidatul la alegeri, de obicei acesta fiind cel care şi-a atras sprijinul celor mai mulţi delegaţi la convenţie, în funcţie de victoriile obţinute în alegerile primare. Cel nominalizat pentru preşedinţie îşi alege, în general, cu acest prilej un 'coleg de echipă', care este candidatul partidului respectiv la postul de vicepreşedinte al SUA. Partidele politice organizează convenţii naţionale doar în anii în care au loc alegeri prezidenţiale, în alţi ani având loc convenţii de mai mică anvergură, la nivel de stat.
Un 'caucus' este o adunare la nivel local, la care membrii înregistraţi ai unui partid politic dintr-un oraş sau district îşi exprimă sprijinul pentru un candidat. În cazul funcţiilor la nivel de stat sau naţional, aceste recomandări sunt luate în calcul pentru stabilirea celui care va fi nominalizat în final de partid. Spre deosebire de convenţii, 'caucus'-urile presupun organizarea simultană a mai multor întruniri separate, în mai multe locuri. Atât Partidul Democrat, cât şi Partidul Republican au propriile reguli privind derularea 'caucus'-urilor, iar aceste reguli variază de la stat la stat. Treisprezece state şi teritorii organizează 'caucus'-uri sau alegeri primare în prima marţi din luna martie, zi cunoscută ca 'Super Tuesday'. Datele la care au loc alegerile primare sau 'caucus'-urile sunt stabilite de administraţiile de stat sau locale.
Cetăţenii americani în vârstă de cel puţin 18 ani se pot înregistra pentru a vota. Pentru a se înregistra, cei care vor să voteze trebuie să îndeplinească criteriile legate de domiciliu stipulate în statele lor, criterii care pot varia, şi trebuie să se încadreze în termenele-limită până la care se poate face înregistrarea.
Care sunt criteriile pentru a putea ocupa o funcţie aleasă prin vot în SUA? Există diferite cerinţe depinzând de funcţie, acestea fiind consemnate în Articolele I şi II ale Constituţiei SUA. Un candidat la preşedinţie trebuie să fie cetăţean al SUA prin naştere, să aibă cel puţin 35 de ani şi să locuiască în SUA de cel puţin 14 ani. Aceleaşi criterii sunt valabile şi pentru vicepreşedinte. În plus, conform Amendamentului 12 la Constituţie, vicepreşedintele nu poate proveni din acelaşi stat ca preşedintele. Candidaţii pentru Camera Reprezentanţilor trebuie să aibă cel puţin 25 de ani, să aibă cetăţenia de şapte ani şi să locuiască legal în statul unde vor să fie aleşi. Candidaţii la Senat trebuie să aibă cel puţin 30 de ani, să fie cetăţeni americani de 9 ani şi să aibă domiciliul legal în statul pentru care candidează. Cei care candidează la funcţii de stat sau locale trebuie să îndeplinească criteriile stabilite de jurisdicţia locală.
Alegerile generale au loc în prima zi de marţi după prima zi de luni din noiembrie. De ce tocmai atunci? Mare parte din istoria lor, SUA au fost o societate predominant agrară, iar legislatorii au considerat potrivit să aleagă o zi din noiembrie pentru alegeri, după recoltă, dar înainte ca înăsprirea vremii să îngreuneze călătoriile. Cum mulţi locuitori de la ţară stăteau departe de secţiile de vot, a fost preferată marţea, şi nu lunea, pentru ca cei care mergeau duminica la biserică să aibă timp să ajungă să-şi depună votul. În plus, 1 noiembrie nu ar fi fost o dată potrivită din două motive: este ziua Tuturor sfinţilor, când romano-catolicii sunt obligaţi să meargă la slujbă, dar şi pentru că în prima zi a lunii, comercianţii făceau de obicei bilanţul lunii precedente.
La alegerile generale, milioane de oameni merg la urne pentru a-şi alege preşedintele. Voturile sunt numărate şi un rezultat parţial este cunoscut la 12 ore de la închiderea urnelor.
După numărarea voturilor, procesul se mută la Colegiul Electoral, format din electori nominalizaţi de fiecare stat federal.
Colegiul Electoral este grupul de cetăţeni desemnat de state pentru a-şi exprima voturile pentru preşedinte şi vicepreşedinte în numele cetăţenilor statului. Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat, însă, de obicei, partidele politice îi numesc pe electori la convenţiile partidului sau prin votul comitetului central al partidului. Alegătorii din fiecare stat, care îşi dau votul pentru preşedinte şi vicepreşedinte, îi aleg pe electori în ziua alegerilor generale. Colegiul Electoral îl alege pe preşedinte (care nu este, deci, ales prin vot popular).
Sistemul Colegiului Electoral îi oferă fiecărui stat acelaşi număr de voturi electorale câţi membri are în Congres. Numărul electorilor din fiecare stat este egal cu numărul reprezentanţilor statului respectiv în Senat (câte doi senatori de fiecare stat, 100 în total) şi Camera Reprezentanţilor (435 membri), iar Districtul Columbia are trei electori. Astfel, după numărul de electori din Colegiu, cele mai importante state sunt California (55), Texas (34), New York (31), Florida (27), Illinois şi Pennsylvania (câte 21 de electori), Ohio (20), Michigan (17), Georgia şi New Jersey (câte 15), Virginia (13), Massachusetts (12) şi Indiana, Missouri, Tennesse şi Washington cu câte 11 electori.
În total, în Colegiul Electoral sunt 538 de voturi; un candidat pentru preşedinţie trebuie să obţină 270 pentru a câştiga (o majoritate simplă). Teoretic, prin acest sistem, un candidat poate câştiga alegerile primind doar 23% din voturile directe ale electoratului american, dacă acestea sunt distribuite în mod ideal. Toate statele, în afară de două, Nebraska şi Maine (care distribuie votul electoral în mod proporţional între candidaţi, în funcţie de procentajul de sufragii obţinut de fiecare), au un sistem 'winner-take-all' (câştigătorul ia totul). În acest sistem, candidatul care obţine majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile electorale ale statului. Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, rezultatul este deja anticipat.
Electorii se adună, în general, în capitalele statelor lor, în decembrie pentru a-şi exprima votul. Voturile electorale sunt apoi trimise la Washington, unde sunt numărate într-o sesiune comună a celor două camere ale Congresului în luna ianuarie. Dacă niciun candidat prezidenţial nu câştigă majoritatea voturilor electorale, conform celui de-al 12-lea amendament al Constituţiei alegerea preşedintelui va fi decisă de Camera Reprezentanţilor. În astfel de situaţii, camera inferioară a Congresului îl alege pe preşedinte prin vot majoritar, alegând dintre candidaţi care au primit cel mai mare număr de voturi electorale. Fiecare stat va da un vot. Dacă niciun candidat pentru funcţia de vicepreşedinte nu obţine majoritatea voturilor electorale, Senatul îl alege pe vicepreşedinte prin vot majoritar, fiecare senator alegând din cei doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi electorale.
Colegiul Electoral este folosit doar pentru a-l alege pe preşedinte şi pe vicepreşedinte.
Au existat 17 alegeri prezidenţiale în care câştigătorul nu a primit majoritatea voturilor populare. Primul dintre aceştia a fost John Quincy Adams în alegerile din 1824, iar ultimul a fost George W. Bush în 2000.
Fondatorii naţiunii americane au creat sistemul Colegiului Electoral ca parte a planului lor de a împărţi puterea între state şi guvernul naţional. În baza sistemului federal adoptat în Constituţia SUA, votul popular general nu are semnificaţie legală. Drept urmare, este posibil ca voturile electorale acordate pe baza alegerilor din state ar putea avea un rezultat diferit de cel al votului popular general. Cu toate acestea, votul individual al cetăţenilor este important pentru rezultatul oricăror alegeri.
Organizatorii le spun oamenilor cum să voteze? Ce înseamnă când o asociaţie sau un ziar 'sprijină' un candidat? Votul în cadrul alegerilor americane este realizat prin scrutin secret, iar opţiunea alegătorului este personală. 'Sprijinul' acordat de o organizaţie unui candidat înseamnă că organizaţia îşi exprimă în mod public susţinerea pentru candidat şi aprobă poziţia acestuia în diferite chestiuni. Deşi organizaţia poate încuraja membrii să se alăture acestei poziţii, este nelegitim să constrângi un membru să voteze împotriva propriei păreri.
Votul în absenţă le oferă alegătorilor, care nu pot veni la secţiile de votare, mijloace de a-şi exprima opţiunea. O serie de circumstanţe, cum ar fi locuinţa în străinătate, boala, o călătorie sau serviciul militar, îi pot împiedica pe alegători să vină la vot în ziua alegerilor. Votul în absenţă le permite alegătorilor înregistraţi să-şi trimită votul prin poştă. Regulile votului în absenţă pentru toate celelalte alegeri sunt stabilite de state şi diferă. De exemplu, în Oregon, toate alegerile sunt realizate prin poştă, însă alegătorii au opţiunea de a vota personal la secţiile de votare.
''Stat albastru'' este un termen în general folosit când este vorba despre un stat în care majoritatea alegătorilor îi sprijină pe candidaţii democraţi. ''Stat roşu'' se referă la un stat în care majoritatea alegătorilor îi sprijină pe candidaţii republicani.
Acest sistem considerat anacronic, de unii, şi stâlp al democraţiei, de alţii, permite să ajungă la preşedinţie, candidaţi cu mai puţine voturi populare decât oponenţii lor, cum s-a întâmplat în anul 2000 între candidatul republican, George W. Bush, şi cel democrat, Al Gore. Atunci, George W. Bush a obţinut 271 voturi electorale adăugându-se cele 25 pe care le avea la acea dată Florida (care a urcat la 29 după recensământul din 2010), după o contestare şi o nouă numărare, deşi obţinuse la nivel naţional cu aproape jumătate de milion de voturi mai puţin decât Al Gore, care fără acest stat a obţinut doar 266.
Având în vedere acest sistem, este posibil ca preşedintele să fie ales fără să obţină majoritatea absolută a sufragiilor populaţiei, cum s-a mai întâmplat, în afară de anul 2000, în alte trei cazuri în istoria Statelor Unite. Această anomalie este posibilă întrucât în aproape toate statele, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, candidatul care obţine cele mai multe sufragii este reprezentat de toţi marii electori ai statului respectiv în Colegiul Electoral. Astfel, în California este suficient ca un candidat să obţină un singur vot în plus faţă de rivalul său pentru a obţine susţinerea a 55 de mari electori.
Mandatul prezidenţial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie, după alegerile din noiembrie. Preşedintele îşi începe obligaţiile oficiale cu o ceremonie inaugurală, ţinută în mod tradiţional pe treptele Capitoliului Statelor Unite, care este sediul Congresului, depunând jurământul în public, ceremonie condusă în mod tradiţional de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite.
Jurământul este consemnat în Articolul II al Constituţiei: 'Jur solemn că voi împlini cu fidelitate funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, cu toată priceperea mea, Constituţia Statelor Unite'. AGERPRES