Alegeri la Uniunea Scriitorilor. Miza: venituri de 4,5 milioane de lei pe an

Uniunea Scriitorilor din România (USR) a avut venituri de peste 4,9 milioane de lei în 2009, conform raportului asupra veniturilor şi cheltuielilor instituţiei prezentat de Varujan Vosganian  în cadrul Conferinţei Naţionale a Uniunii. USR organizează luni alegeri pentru a alege un nou preşedinte. Varujan Vosganian a declarat luni la Teatrul Naţional Bucureşti că USR are în bancă 300.000 de lei, iar suma cheltuielilor din ultimul an se ridică la 4,5 milioane de lei. Vicepreş

Uniunea Scriitorilor din România (USR) a avut venituri de peste 4,9 milioane de lei în 2009, conform raportului asupra veniturilor şi cheltuielilor instituţiei prezentat de Varujan Vosganian  în cadrul Conferinţei Naţionale a Uniunii. USR organizează luni alegeri pentru a alege un nou preşedinte.

Varujan Vosganian a declarat luni la Teatrul Naţional Bucureşti că USR are în bancă 300.000 de lei, iar suma cheltuielilor din ultimul an se ridică la 4,5 milioane de lei. Vicepreşedintele Uniunii a mai adăugat că a fost rugat să candideze la preşedinţia USR pentru a-l înlocui pe actualul preşedinte Nicolae Manolescu, însă a refuzat acestă propunere pentru că „nu este suficient să aduci bani ca să conduci USR”. Din punctul său de vedere, această funcţie implică un factor de prestigiu şi este greşit să-şi construieşti campania în jurul ideii că vei aduce bani.

Alegeri pentru un nou preşedinte al Uniunii

Actualul preşedinte al USR, Nicolae Manolescu, care candidează pentru un nou mandat, a prezentat un raport al activităţii sale din perioada 2004-2009. Acesta a încercat să răspundă  acuzelor unora dintre contracandidaţii săi şi a prezentat un draft de modificare a statului Uniunii, dar filialele din ţară nu au manifestat interes pentru acest subiect.

Manolescu a subliniat că în timpul mandatului său a angajat un specialist în imagine la Uniune şi şi-a subliniat regretul că revista „Noua literatură”, susţinută de USR şi coordonată de criticul Luminiţa Marcu, a fost ignorată de cititori, deşi are o abordare contemporană şi avangardistă asupra literaturii. „Una dintre cele mai mari probleme ale USR este recuperarea taxei de timbru de la edituri”, a explicat Manolescu.

Manolescu promite o mai bună protecţie a drepturilor scriitorilor

Contracandidaţii acestuia sunt Ştefan Agopian, Dan Mircea Cipariu, Nicolae Breban şi Constantin Stan. Nicolae Manolescu este membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar, eseist, istoric literar, politician şi ambasador al României la UNESCO. Principalele puncte din programul său pentru şefia Uniunii sunt redefinirea raporturilor instituţiei cu statul Român şi provocarea care rezultă din tendinţa de marginalizare a literaturii şi a lecturii în şcoli şi pe plan social.

„Supravieţuirea breslei noastre depinde de capacitatea ei de a se dota cu mijloacele materiale adecvate epocii actuale şi care nu pot fi obţinute fără o organizare de felul asociaţiilor, patronale sau sindicale, din numeroase alte domenii. Scriitorii nu se pot lipsi de o asociaţie proprie care să lupte pentru drepturile lor ca oameni şi care să le protejeze operele. Chiar dacă legea nu ne permite în cadrul USR un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, promitem să găsim alte pârghii pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor scriitorilor”, se arată în programul lui Nicolae Manolescu.

Agopian: „Manolescu e foarte generos la capitolul Cheltuieli”

Ştefan Agopian îl acuză însă pe Manolescu de cheltuirea iresponsabilă a banilor Uniunii, în ciuda faptului că toate bugetele au fost aprobate de comitetul de conducere al USR. „Cred că lansarea unor programe generoase, a unor promisiuni la fel de generoase, dar fără acoperire, este o utopie, cel puţin pentru 2010. Cine va promite marea cu sarea este fie prost, fie nebun, fie mincinos. Teoria actualului preşedinte, pusă în practică pe durata celor 4 ani a mandatului său, a fost: «Cât avem bani, cheltuim; când n-om mai avea, Dumnezeu cu mila!». Este de bănuit că Nicolae Manolescu se va folosi de noul statut (în mare parte întocmit de domnia sa), care este foarte generos la capitolul Cheltuieli, pentru a-şi continua politica”, scrie Ştefan Agopian în programul său, postat pe site-ul USR.

„O asemenea afirmaţie mi se pare iresponsabilă”, a declarat Nicolae Manolescu, în schimb, pentru Mediafax, pe 5 noiembrie. „El, care face parte din comitetul de conducere al USR, ar trebui să ştie că cheltuielile au fost făcute cu aprobarea lui”, a declarat Manolescu.

Cipariu: „Bani pentru perfecţionarea profesională a scriitorilor”

Preşedintele secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din România-Filiala Bucureşti, Dan Mircea Cipariu, propune mai multe proiecte care să atragă sponsori şi organizarea unui anuar care să ajute membrii să se cunoască mai bine între ei. „Împreună cu o echipă de specialişti, vom aduce bani pentru perfecţionarea profesională a scriitorilor, bani pentru asistenţa socială şi de sănătate a celor mai săraci dintre scriitori, bani pentru proiecte literare şi multiart, bani pentru premii literare consistente financiar”, scrie într-un comunicat al scriitorului din 13 octombrie.

Breban: „Filialele uniunii trebuie să fie autonome financiar”

La rândul său, romancierul şi eseistul Nicolae Breban îşi propune reorganizarea Uniunii Scriitorilor pentru întărirea vizibilităţii USR, dar şi reorganizarea librăriilor şi a punctelor de desfacere ce au fost în proprietatea Uniunii, potrivit programului său.

Breban îşi mai propune „optimizarea supra-structurii administrative a uniunii şi sprijinirea mai decisă a unei autonomii financiare a filialelor din toată ţara, înfiinţarea de cluburi, organizarea de conferinţe pe teme specifice, dar şi mai generale, cu dezbateri publice, care, odată cu prezenţa în librării şi în mass-media a cărţii literare clasice, dar şi contemporane să permită scriitorului de azi, activ, să-şi redobândească importanţa şi prestigiul pierdut în ultimele decenii”.

Scriitorul Constantin Stan îşi doreşte înfiinţarea unui departament de imagine şi PR care să stabilească o stategie de îmbunătăţire a imaginii şi rebranduire a USR. „Noua conducere a USR va urmări să coopteze nu un număr restrâns de cumularzi de funcţii şi sporuri, ci cât mai mulţi membri capabili, gata să se implice în activitatea Uniunii”, spune Constantin Stan.

În prezent, USR cuprinde 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău. În cadrul filialei Bucureşti, cunoscută sub numele de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, înfiinţată în martie 1972 şi care are 1.200 de membri, funcţionează şase secţii, după genurile literare.