Premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL a declarat că venise pregătit să aștepte mai mult la coadă înainte de a putea vota. De asemenea, acesta a precizat că regulile sunt respectate în secția de votare și i-a îndemnat pe români să meargă la vot și să respecte regulile d eprotecție instituite de autorități.
Totodată, acesta a mai precizat că a votat la alegerile locale pentru oameni care îi garantează că pot să îmbunătăţească viaţa oamenilor în comunităţile locale.
„Cunoaşteţi foarte bine întreg conceptul nostru de campanie, a fost un concept foarte clar, dezvoltarea comunităţilor locale prin investiţii, prin crearea locurilor de muncă, prin dezvoltarea infrastructurii, prin creşterea calităţii serviciilor şi, până la urmă, creşterea nivelului de civilizaţie, pentru asta am votat.
Pentru oamenii care îmi garantează că pot să îmbunătăţească viaţa oamenilor în comunităţile locale, pentru candidaţi care au proiecte de dezvoltare serioase ale comunităţii locale”, a declarat Ludovic Orban, duminică dimineaţă, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot la Şcoala generală nr. 1 din Dobroeşti, judeţul Ilfov.
Un vot pentru întărirea democraţiei
De cealaltă parte și preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat la funcţia de primar general al Capitalei, a declarat, duminică, după ce s-a prezentat la urne, că a acordat un vot „pentru consolidarea democraţiei”.
„Votul pe care l-am dat astăzi este un vot pentru întărirea democraţiei, pentru consolidarea democraţiei, în aşa fel încât românii să nu mai fie nevoiţi să voteze permanent între două partide mari care îşi pasează puterea între ele”, a afirmat Tăriceanu.
El a adăugat că a votat şi cu gândul că bucureştenii au trăit „un sentiment de frustrare”, pentru că nu a existat o dezbatere electorală directă la care principalii candidaţi să îşi prezinte propunerile pentru rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă oraşul.
„Mă refer la termoficare, la trafic, printre altele, şi propunerile privind modernizarea şi dezvoltarea de perspectivă a oraşului în următorii 20 de ani. Sper să fi tras învăţămintele necesare cetăţenii şi să voteze pe cale de consecinţă”, a susţinut Tăriceanu.
El a remarcat că la secţia de votare la care este arondat, la Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu”, „condiţiile de vot sunt ok”, nu este aglomerat.
Tăriceanu a venit la vot împreună cu soţia sa.