„În sfârşit am participat la o întâlnire politică la Cluj în care m-am simţit confortabil, o echipă mai nouă şi mai relaxată, cu câţiva dintre cei cu care am lucrat mulţi ani şi oameni.
Vreau să-l susţin nu doar pe Remus Lăpuşan la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe Dan Codrean pentru candidatura la municipiu, pe toţi colegii care merg, acum sunt lângă noi în această bătălie.
O bătălie pe care Pro România o dă pentru prima dată, dar o bătălie în care eu cred că în Cluj, unde s-au făcut multe lucruri bune, întotdeauna e nevoie de mai mult, şi întotdeauna e nevoie de cineva care să reprezinte şi alte categorii de nevoi, alte categorii de electorat.
Am mare încredere că pe zona de centru-stânga nu prea mai e nimeni şi atunci e nevoie de Pro România şi sunt convins că multă lume apreciază măsurile economice pe care le-am luat ca prim-ministru, destulă lume apreciază ceea ce am reuşit să facem şi ce n-am reuşit să facem şi că echipa Pro România va creşte şi în Cluj şi în Ardeal, aşa cum creşte în toată ţara”, a spus Victor Ponta la Cluj.
Acuzații fără precedent la adresa acestuia
Cozmin Gușă a publicat marți pe Facebook niște acuzații fără precedent la adresa fostului premier Victor Ponta, cât și în ceea ce privește practic întreaga clasă politică.
Iar partidele din România sunt arătate nu degetul că nu reprezintă altceva decât interfața publică a jocurile de putere obscure pe care le fac serviciile secrete.
”MECIUL SUBTERAN a înlocuit BĂTĂLIA ELECTORALĂ! „CAD MĂȘTILE” SAU E DOAR O ACȚIUNE DE DISCIPLINARE TEMPORARĂ A ARMATEI STATULUI PARALEL?!
A devenit limpede că partidele politice nu pot angrena o luptă politică eficientă electoral, fiind blocate în „ghemurile” șantajelor interne reciproce, respectiv cu lideri condamnați la „bătuta pe loc”, având „lanțul scurt” și bine ținut de către ȘEFII DOSARELOR LOR.
”Rezultatul electoral, influențat de jocuri obscure”
În consecință, rezultatul electoral va fi influențat doar prin MECIUL SUBTERAN AL DEȚINĂTORILOR ADEVĂRATEI PUTERI, meci care se desfășoară sub ochii noștri, dar care nu este comentat mai deloc. Câteva secvențe din ultimele 24 de ore:
Coldea și Sabin Iancu (fost șef al SRI PH) vor fi audiați la SSIJ, instituție care l-a ținut atât de bine pe Portocală sub control judiciar, încât acesta a invadat piața publică cu cele mai spectaculoase devoalări din culisele STATULUI PARALEL.
Despre Coldea știm deja că este fondatorul și sprijinitorul adunăturii de acoperiți ai SISTEMULUI, grupați în USR-PLUS, formațiunea ce ține ocupat locul de alternativă politică în România.”, a scris Gușă marți pe Facebook.