Alegeri locale 2024. Un sondaj recent efectuat de către INSCOP pentru News.ro scoate la iveală care sunt preferințele românilor în ceea ce privește consiliile locale. De asemenea, mai arată că peste jumătate dintre respondenți vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul din care face parte candidatul preferat pentru primărie.
Alegeri locale 2024. Câți români vor ieși la vot la alegerile locale?
Alegeri locale 2024. Dintre cei care au indicat o preferință pentru un partid din listă, indiferent dacă au declarat că vor vota cu siguranță sau nu (reprezentând 80.6% din totalul eșantionului), 28.4% intenționează să voteze cu PSD (în scădere față de 30.6% în martie), 26.7% cu PNL (în creștere față de 25.6% în martie), iar 14.4% cu AUR (în scădere față de 17.4% în martie).
Lista continuă cu:
- Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) (faţă de 9.8% în martie)
- 3.7% SOS Romania (faţă de 4.3% în martie)
- 5.3% UDMR (faţă de 4% în martie)
- 3.3% Alianţa AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român) (faţă de 3.1% în martie)
- 1.9% Partidul Pro România (faţă de 2.4% în martie)
- 1.9% REPER
- 1.6% PUSL
- 1.9% indică alt partid (faţă de 2.7% în martie)
Candidatul la primărie determină votul la europarlamentare
56.9% dintre participanții la interviu declară că intenționează să voteze la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul lor preferat pentru primărie, în scădere față de 58.1% înregistrat în luna martie.
32.3% dintre cei chestionați afirmă că intenționează să aleagă o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul lor preferat pentru primărie, în scădere față de 34.9% înregistrat în martie.
- 4.7% dintre respondenți declară că nu s-au decis încă (în scădere față de 2.9% în martie)
- 3.8% afirmă că nu vor participa la vot (în creștere față de 3.3% în martie)
- 2.4% refuză să ofere un răspuns (în creștere față de 0.7% în martie)
În special, această intenție de a vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie este exprimată:
- de votanții PSD-PNL
- de persoanele în vârstă de peste 60 de ani
- de cei cu un nivel de educație mai scăzut
- de persoanele inactive
- de cei cu venituri reduse
- de locuitorii din mediul rural
În special, această intenție de a opta pentru o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie este exprimată:
- de votanții ADU
- de persoanele cu un nivel de educație mai înalt
- de profesioniștii din domeniile tehnice sau administrative
- de locuitorii din mediul urban
- de angajații în sectorul privat
Care ar trebui să fie prioritățile următorului primar?
Atunci când li s-a cerut să indice prioritatea pe care ar trebui să o aibă viitorul primar al localității lor, 24.4% dintre respondenți menționează crearea de locuri de muncă și atragerea de investitori, 19.4% indică sănătatea (spitale, dispensare etc.), iar 14.2% evidențiază educația (școli, grădinițe, creșe).
- 13.6% indică dezvoltarea infrastructurii rutiere/ străzile, drumurile
- 12.5% utilităţile publice (apa, canal, iluminat public, încălzire etc)
- 3.7% siguranţa publică
- 3.3% curăţenia
- 2.5% combaterea poluării (aerului, apei, solului)
- 1.8% parcurile/spaţiile verzi / zonele de recreere
- 2.6% menţionează altă prioritate
- 2.1% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare