Alegeri locale Republica Moldova. Ceban: Am votat astăzi pentru dezvoltarea Chişinăului

ion ceban

SURSA FOTO: Facebook

Alegeri locale Republica Moldova. Candidatul Partidului Mişcarea Alternativă Naţională la funcţia de primar al capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban, a votat duminică pentru dezvoltarea Chişinăului, pentru o capitală curată şi modernă.

Alegeri locale Republica Moldova. Ion Ceban a votat

Alegeri locale Republica Moldova. Ion Ceban a precizat că a votat astăzi pentru dezvoltarea Chişinăului, dar și pentru o capitală curată şi modernă.

Chişinăul este casa noastră a tuturor! Am votat astăzi pentru dezvoltarea oraşului, pentru proiecte noi, pentru o capitală curată şi modernă. Cu toţii ne dorim un viitor mai bun pentru copiii şi părinţii noştri, aici, acasă. Am votat pentru că iubesc Chişinăul la fel ca fiecare dintre locuitorii care s-au născut sau au venit să locuiască aici. Eu cred în transformarea Capitalei şi am votat astăzi anume pentru asta. Ştiu că acest lucru se obţine prin multă muncă. Ştiu cât de mult contează viitorul oraşului pentru fiecare dintre locuitori, de aceea este important astăzi să ne exprimăm votul”, a scris Ceban pe Facebook după ce şi-a exercitat dreptul de vot.

Mesajul postat pe pagina sa de Facebook are şi variantă în limba rusă.

Maia Sandu: Am votat pentru oameni în care am încredere că vor munci responsabil pentru beneficiul cetăţenilor

Președinta Republicii Moldova a declarat că a votat pentru oamenii în care are încredere şi a chemat lumea să iasă masiv la vot. Aceasta a fost însoţită la secţia de votare de colegii şi de sora sa.

Maia Sandu: „Am votat şi voi vota mereu pentru că democraţia se ţine pe votul nostru. Îndemn pe toţi cetăţenii Republicii Moldova să meargă la vot, pentru că votul însemnă puterea poporului. Cu toţii vrem  să trăim într-o ţară şi loc în care guvernate de puterea poporului. (…) Am votat pentru oameni în care am încredere că vor munci responsabil pentru beneficiul cetăţenilor, pentru oameni care ar pune umărul ca noi cu toţii să realizăm proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova – care însemnă pace, respect pentru fiecare cetăţean al ţării noastre şi bunăstare”.

Întrebată când a venit pentru prima dată în Chişinău şi cum s-a schimbat capitala ţării de atunci, ea a precizat că locuieşte la Chişinău din 1989 – de când a început facultatea.

„De atunci, lucrurile s-au schimbat uneori spre bine, alteori spre mai puţin, dar toate lucrurile care s-au făcut bine datorită cetăţeanului, datorită votului lor. Să ţinem cont că Chişinăul poate deveni cu adevărat confortabil cu sprijinul UE” – a mai precizat preşedinta ţării.

Candidatul PAS Lilian Carp a votat primul

Candidatul PAS Lilian Carp a fost primul care şi-a exercitat dreptul de vot duminică. Acesta a precizat că a votat pentru ”un oraş mai confortabil, un oraş în care proiectele care sunt implementate să nu fie de mântuială”.

”Am votat pentru un oraş mai confortabil în care proiectele care sunt implementate să nu fie de mântuială, pe care prima ploaie le scoate în evidenţă. Am votat pentru un oraş în care să avem curţi bine amenajate şi transport public în fiecare cartier. Am votat pentru ca normalitatea să se reîntoarcă în municipiul Chişinău” a declarat Carp.

Candidatul Partidului Acasă Construim Europa, Constantin Butucel, nu şi-a putut exercita dreptul de vot la Chişinău, pentru că avea domiciliul în capitala R. Moldova de mai puţin de trei luni, relatează Deschide.md.

Candidatul Partidului Acasă Construim Europa la funcţia de primar de Chişinău, Constantin Butucel şi-a înregistrat domiciliul în capitala R. Moldova cu mai puţin de trei luni înainte scrutin, fapt care nu îi permite să voteze, conform noilor prevederi ale Codului Electoral,

Constantin Butucel a acuzat că pe durata întregii campanii electorale s-au făcut presiuni asupra sa şi a îndemnat alegătorii să iasă masiv la vot şi să aleagă formaţiunea pe care o reprezintă, contrar prevederilor legale care interzic campania electorală în ziua votului, precizează Deschide.md.