Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică, miercuri, cu omologul italian, Luigi Di Maio, cu acest prilej fiind abordată şi situaţia organizării secţiilor de votare în Italia pentru alegerile parlamentare.

S-au discutat condiţiile de siguranţă şi prevenţie

Conform unui comunicat al MAE, în perspectiva alegerilor, care se desfăşoară în străinătate în zilele de 5 şi 6 decembrie, Aurescu l-a informat pe Di Maio cu privire la măsurile luate de Ministerul român de Externe pentru organizarea secţiilor de votare în Italia, în conformitate cu normele sanitare în vigoare, pentru asigurarea de condiţii de siguranţă şi prevenţie. Ministrul Aurescu a menţionat, totodată, că, până la acest moment, nu au fost semnalate probleme sau situaţii deosebite în pregătirea secţiilor pe teritoriul italian.

În cadrul convorbirii, cei doi miniştri au subliniat importanţa unei cooperări consolidate pe dosarele de interes comun la nivel european, inclusiv în domeniul securităţii cibernetice. Ei au discutat, în contextul recentelor atacuri din Franţa şi Austria, despre intensificarea manifestărilor extremiste şi necesitatea combaterii terorismului prin folosirea tuturor instrumentelor disponibile, inclusiv a celor ce ţin de dreptul internaţional, se precizează în comunicat.

Vot prin corespondență

Este a doua oară când românii din Diaspora pot vota prin corespondență la alegerile parlamentare. În acest an numărul celor care vor să voteze prin corespondență pentru desemnarea celor pe care vor să îi reprezinte în Parlament atinge un adevărat record – de trei ori mai mare decât în decembrie 2016. Candidaturile pentru alegerile în Diaspora au fost finalizate, astfel că numărul definitiv de candidați înscriși pentru cele două zile de vot este de 76. Alegerile în Diaspora se vor desfăşura pe 5 şi 6 decembrie.

Biroul electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării a anuțat că a definitivat cele 76 de candidaturi pentru alegerile parlamentare în Diaspora din partea a opt partide politice şi doi independenţi. Este vorba de următoarele partide: PNL, Alianţa USR-PLUS, Pro România, PMP, PSD, UDMR, Partidul Ecologist Român şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), alături și de doi candidaţi indepedenţi.