Luni, Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului București a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor depuse de 18 partide şi formaţiuni politice şi cinci independenţi la alegerile parlamentare.
Potrivit procesului-verbal publicat luni pe site-ul BEM, au rămas definitive candidaturile depuse pentru Camera Deputaţilor şi Senat de 18 partide şi formaţiuni politice şi de cei cinci independenţi care au optat pentru intrarea în cursa pentru un loc în Camera Deputaţilor în Bucureşti.
În acest sens, candidaturile constatate definitive sunt cele depuse de: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Alianţa USR PLUS, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Noua Românie, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu – Mihalache, Partidul Ecologist Român, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Naţiunea Română, Partidul Pro România, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Verde şi Partidul Mişcarea Populară.
De asemenea, au rămas definitive candidaturile depuse de Aurel Cătălin Stochiţă, Gabriel Oprea, Daniela Şerban, Valeriu Ciolan Nicolae şi Ionela Alina Geonea.
Potrivit legii, candidaturile depuse la toate circumscripţiile electorale din ţară rămân definitive cel mai târziu pe 2 noiembrie.
Termenul limită a fost 22 octombrie
Termenul limită de depunere a listelor de candidaţi la parlamentare în circumscripţiile electorale din Bucureşti şi din ţară a fost 22 octombrie. Deciziile birourilor electorale de acceptare sau respingere a candidaturilor au putut fi contestate în instanţă, existând două căi de atac – la Tribunal şi Curtea de Apel.
În termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, adică marţi, 3 noiembrie, birourile electorale de circumscripţie comunică listele de candidaţi şi candidaturile independente către Biroul Electoral Central.
Ulterior, BEC va centraliza numărul de candidaturi definitive depuse de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de către candidaţii independenţi.
În termen de trei zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de 4 noiembrie, are loc stabilirea ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot în circumscripţiile electorale din ţară.
Pe 18 octombrie, Biroul electoral pentru românii din străinătate a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor depuse de partide şi formaţiuni politice, dar şi de independenţi pentru un loc în Parlamentul României din partea diasporei.
Potrivit deciziei Biroului electoral nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, au rămas definitive candidaturile depuse pentru Senat şi Camera Deputaţilor în diaspora de PNL, Alianţa USR PLUS, PSD, Pro România, PMP, UDMR, Partidul Ecologist Român şi Alianţa pentru Unirea Românilor.
Doi candidați independenți
În cursa pentru un loc în Parlament au intrat şi doi candidaţi independenţi – Ştefan Voloşeniuc (la Senat) şi Constantin Darius Radu (la Camera Deputaţilor).
Tot atunci au rămas definitive şi candidaturile propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale la alegerile pentru Camera Deputaţilor.
Potrivit BEC, este vorba de candidaturi depuse de: Uniunea Sârbilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Uniunea Elenă din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Uniunea Croaţilor din România, Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT, Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa”, Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe vineri şi va dura 30 de zile.