Deputaţii au adoptat, luni, cu 184 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 4 abţineri, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală.
Proiectul a fost adoptat şi de Senat pe 9 septembrie şi prevede că alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.
De asemenea, un amendament care a fost adoptat de Camera Deputaţilor la această iniţiativă permite românilor din diaspora să voteze timp de două zile – sâmbătă și duminică – la alegerile parlamentare din decembrie.
Pentru acest amendament au votat „pentru” 160 de deputaţi, 10 au fost „împotrivă”, iar 5 s-au abţinut.
Amendamentul a fost respins în Comisia juridică a Camerei. El a fost propus de USR şi a fost susţinut la vot şi de PSD şi PNL.
Liderul grupului parlamentar USR, Cătălin Drulă, a susţinut la dezbaterile din plen că acest amendament are scopul de a extinde perioada de vot în diaspora la două zile, sâmbătă şi duminică.
„Aceasta s-a aplicat şi la alegerile prezidenţiale, la alegerile europarlamentare, iar, mai ales în context de pandemie, pentru a nu se forma cozi, pentru a creşte şansele ca autorităţile acestor state să dea aceste aprobări, credem că este necesar să avem această perioadă de două zile, nu chiar trei ca la prezidenţiale. Am mers pe două zile, sperăm că veţi fi de acord măcar cu două zile”, a spus Drulă.
Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred Simonis, a menţionat, la rândul său, că de fiecare dată, în campanie electorală, atât USR cât şi PNL îşi amintesc de diaspora.
„Acum câteva luni, înainte de sărbătorile pascale, atunci când veneau aceşti români din diaspora acasă, Guvernul liberal, dar şi cei de la USR nu au fost capabili să le asigure intrarea decentă în ţară, în condiţii de siguranţă, astfel s-a răspândit acest virus blestemat pe întreaga suprafaţă a României. Acum, în campanie electorală, e nevoie de diaspora. Hai să vă spun datele oficiale, pentru că aţi comparat aceste alegeri cu cele prezidenţiale şi europarlamentare, au un specific aparte acestea şi sunt nişte proceduri aparte, speciale. Până în acest moment, 1.800 de cetăţeni români din diaspora s-au înscris pentru a participa la votul din decembrie. Se triplează, se măreşte de patru ori numărul. E nevoie de două zile ca aceştia să voteze? Sau doar încercaţi să îi păcăliţi amăgindu-i, spunându-le că vă luptaţi pentru drepturile lor. (…) Dincolo de asta, poziţia PSD este următoarea: deşi nu e nevoie să avem 2 zile, pentru a nu vă reactiva, a încerca să dezinformaţi în continuare că ne opunem nu ştiu căror voturi din diaspora vom vota amendamentul acesta şi vom asigura cele 2 zile”, a arătat Simonis.
Peste 6.000 de români din afara țării au ales votul prin corepsondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a precizat că pentru alegerile parlamentare din acest an s-au înscris pentru votul prin corespondenţă 6.017 români din afara ţării, în timp ce pentru votul la secţie s-au înregistrat 1.838 de cetăţeni români din diaspora.
„AEP informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până la data de 14 septembrie, ora 10,00, a fost depăşită borna de 6.000 (n.n. 6017) de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara ţării care au optat pentru votul prin corespondenţă, în timp ce pentru votul la secţia de votare s-au înscris 1.838 de cetăţeni români din diaspora”, se arată într-un comunicat al AEP transmis, luni, Agerpres.
Precizăm că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat la data de 1 aprilie 2020 şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică în data de 21 septembrie 2020.
Sursă foto: INQUAM/George Călin