Potrivit unui comunicat al Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” (UMPMV), al cărei preşedinte este Gabriel Oprea, „decizia vine ca urmare a zecilor de mii de mesaje primite de la patrioţi romani, de la militari şi poliţişti din toată ţara, în care aceştia îi solicită fostului vicepremier să candideze pentru a le apăra drepturile, din nou, din Parlament”.
„Gabriel Oprea a iniţiat Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, lege benefică pentru întregul sistem de securitate naţională, lege (…) modificată ulterior, din păcate, în detrimentul pensionarilor militari.
Gabriel Oprea a modificat statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. (…) UMPMV salută decizia şi susţine această candidatură, având convingerea că din Parlament, Gabriel Oprea va continua proiectele iniţiate, va iniţia proiecte noi şi va fi din nou un sprijin real şi activ pentru toţi lucrătorii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, se arată în comunicatul menționat anterior.
Gabriel Oprea a fost prefectul Capitalei în perioada 2002 – 2003, senator şi deputat. A ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru al Administraţiei Publice, ministru al Apărării Naţionale, ministru al Afacerilor Interne, vicepremier pentru securitate naţională şi prim-ministru interimar.
Sorin Grindeanu, primul pe lista PSD
Marți, Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat (PSD) a validat listele de candidați a alegerile parlamentare pentru 19 organizaţii. Printre candidați se găsește și Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele partidului dar și Paul Stănescu, secretarul general al PSD.
Așadar, Sorin Grindeanu, fostul șef ANCOM va candida pe primul loc la Camera Deputaţilor pe listele PSD Timiş, iar Stănescu pe primul loc la Senat pe listele de la Olt.
Victor Ponta, primul pe lista Pro România
Partidul condus de către Victor Ponta, Pro România, a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare din acest an la Biroul Electoral al Municipiului București. Liderul Pro România deschide lista pentru Camera Deputaților.
Pro România a depus, joi, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, acestea fiind deschise la Senat de Călin Popescu-Tăriceanu şi la Camera Deputaţilor de Victor Ponta.
Delegaţia partidului a fost condusă de preşedintele Pro România, Victor Ponta, şi de Călin Popescu-Tăriceanu, care a demisionat din ALDE pentru a se regăsi pe aceste liste. Fuziunea între ALDE şi Pro România urmează a fi validată pe 8 noiembrie, la congres.
„Ne propunem să venim cu soluţii corecte, bune, profesioniste pentru a ieşi din criză, să nu facem niciun fel de blat, să redăm oamenilor încrederea pe care şi-o pierduseră şi în 2011 şi şi-au pierdut-o şi acum, că putem să ieşim din criză, că putem să avem soluţii pentru fiecare om afectat de această perioadă publică”, a afirmat Ponta după depunerea dosarelor.