Alegerile parlamentare din acest an au loc astăzi, 6 decembrie, iar românii s-au mobilizat încă de la primele ore ale dimineții. Peste 900.000 de alegători au votat deja.
Potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC), prezenţa la vot pe ţară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 10.00 de 4,97%, respectiv 904.647 de alegători.
Totodată, potrivit sursei citate, aceasta este o prezență mai mică decât la alegerile parlamentare din 2016, când prezența la urne la ora 10.00 a fost de 5,27%.
În mediul urban, s-au prezentat la urne 513.063 de alegători, iar în rural 391.584 de alegatori.
În Bucureşti, pe de altă parte, au votat 4,9% dintre alegători.
În ceea ce privește cea mai mare prezenţă la vot, aceasta se înregistrează în judeţele Mehedinţi, Olt și Teleorman , iar cea mai redusă în judeţele Bistrița-Năsăud, Vaslui și Covasna.
Votarea în țară se încheie la ora 21.00. Alegătorii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.
Klaus Iohannis a fost deja la vot
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost și el la vot încă de la primele ore ale dimineții. Șeful statului a fost nevoit să își dea masca jos înainte de a vota pentru a putea fi identificat.
După vot, președintele a făcut o serie de declarații. Acesta susține că votul de duminică este ”o șansă istorică” de a alege ”un Parlament mai bun” care se va ocupa de problemele românilor.
„Este o zi extrem de importantă astăzi. Avem șansa istorică de a alege un Parlament mai bun, care realmente se ocupă de problemele românilor și face legi bune pentru România. E extrem de important să mergem la vot, alegerile nu se câștigă în sondaje, ci la urne și e foarte clar că fiecare vot contează. E clar, dragi români, azi, fiecare vot contează, vă rog, mergeți la vot”, a transmis Klaus Iohannis în data de 6 decembrie.