„Am votat cu gândul la o Românie care se reconstruiește, care să fie puternic respectată, apreciată într-o Europă care își primește toți cetățenii. Am votat cu gândul la nopțile petrecute în stradă în ianuarie 2017 și la gazul primit în nas și in ochi pe 10 august 2018, pentru ca niciodată să nu se mai întâmple așa ceva și pentru ca România să aibă șansa unui adevărat plan Marshal, pentru care n-au avut șansă în urmă cu zeci de ani, dar care acum cu ajutorul banilor europeni îl poate avea”, a declarat Rareș Bogdan.
Conform celor spuse de Rareș Bogdan, acesta a votat „pentru o românie unde cetățenii să se întoarcă acasă și unde să-și poată crește copii”.
„Am votat pentru o românie unde cetățenii să se întoarcă acasă și unde să-și poată crește copii, care să nu mai plece peste mări și țări. În această zi sfântă de Sfântul Nicolae, românii vor avea o renaștere, după 30 de ani de chin. Un vot proeuropean pentru o Românie care va avea respect și care trebuie să redevină la ce a fost în perioada interbelică, atunci când eram o forță la nivel european”, a explicat acesta după ce a ieșit de la urnă.
Românii nu au de ce să se teamă
De asemenea, Rareș Bogdan a explicat că românii nu au de ce să se teamă deoarece toate măsurile de protecție împotriva noului coronavirus sunt respectate.
„Am stat la o mică coadă, am văzut că oamenii nu se apropie, stau la un metru jumătate, doi, unul în spatele altora. Chiar dacă aici e secția mică, șeful de secție și doamna respectivă, au avut răbdare, toți poartă mănuși, este soluție pentru dezinfectat. Românii nu au de ce să se teamă. Nu te poți infecta într-o secție de vot”, a declarat europarlamentarul.
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Stef