Secretarul general al PSD transmite că social democrații sunt hotărâţi să ajungă la guvernare. Conform celor spuse de către Paul Stănescu în data de 6 noiembrie, la Slatina, aceștia urmează să obțină cel mai mare număr de mandate la alegerile parlamentare.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că PSD va prezenta săptămâna viitoare un program de guvernare şi o proiecţie de buget pentru anul 2021. Trebuie menționat că Stănescu este primul candidat pe lista PSD pentru Senat în judeţul Olt.
Declarația lui Paul Stănescu
„Îi rog pe toţi oltenii şi pe toţi românii să vină la vot, ca acest guvern incompetent şi corupt să plece de la guvernare. Indiferent de structura politică a noului Parlament, PSD nu va face alianţă cu PNL. Nu ştiu structura care va fi, dar suntem hotărâţi, în momentul în care am câştigat alegerile, să venim la guvernare. Săptămâna viitoare programul de guvernare va fi asamblat, îl vom prezenta public, avem o proiecţie de buget pentru anul 2021 şi PSD va veni şi cu o echipă guvernamentală formată din cei mai buni profesionişti din partid şi nu numai”, a declarat secretarul general al PSD.
De asemenea, Stănescu a spus că PSD participă singur la alegerile parlamentare şi după 6 decembrie ar putea avea loc discuţii „cu multe grupuri parlamentare”.
„În alegerile locale PSD a mers singur, fără nicio alianţă, decizia a fost ca şi la parlamentare PSD să meargă în alegeri singur, fără niciun aliat. Asta a fost decizia noastră, am crezut că aşa este mai bine. După ce vom vedea structura parlamentară, după 6 decembrie, probabil vom avea discuţii cu multe grupuri parlamentare care vor face parte din această structură”, a declarat acesta.
Stănescu a mai spus că social-democraţii vor avea o propunere de premier dacă PSD va obţine cel mai mare număr de mandate în Parlament şi va reuşi să formeze o majoritate.
„Dacă PSD va fi pe primul loc şi eu sunt convins că vom fi pe primul loc şi vom avea cel mai mare număr de mandate, vom reuşi să facem o majoritate, sigur că mergem şi cu propunerea de prim-ministru din partea noastră”, a conchis acesta.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea