Moise Guran consideră că jocurile sunt deja făcute, în ciuda faptului că nu se știe exact câți vor vota în Diaspora. Cu toate acestea, dacă se ține cont de ce s-a întâmplat la europarlamentare, majoritatea voturilor au fost împărțite de PNL+PMP și USR-PPLUS. În acest context al prezidențialelor se poate presupune că va fi vorba de Iohannis și Barna, scrie Guran pe blogul său.
În viziunea jurnalistului ordinea la alegerile din 10 noiembrie va fi următoarea:
1. Klaus Iohannis – cu un scor de 45% și o diferență mare față de următorul clasat. Electoratul lui Iohannis va fi mobilizat, mai ales după victoria obținută prin înlocuirea Guvernului Dăncilă. Guran consideră că actualul președinte va lua sub 4 milioane de voturi, adică 45%. Iohannis nu poate să iasă din primul tur pentru că este nevoie de 50% din totalul alegătorilor, ceea ce înseamnă aproximativ 9,5 milioane de voturi, lucru aproape imposibil de realizat.
2. Dan Barna – acesta ar putea strânge, în viziunea lui Moise Guran, cel mult 23% din preferințele alegătorilor. Este posibil ca o parte din cei care îl vor vota pe Iohannis în turul II să-l voteze pe Barna în primul tur, pentru că astfel Dăncilă este ținută departe de turul II.
3. Mircea Diaconu – deși sondajul IMAS îl creditează cu 16-17%, Moise Guran nu îi dă mai mult de 10%. Jurnalistul consideră că Diaconu a fost cel mai câștigat după colapsul PSD și al Vioricăi Dăncilă. Diaconu are un electorat cu vârstă similară cu cel măsurat de IMAS pentru Dăncilă, cu diferența că acesta este mai des în urbanul mijlociu și mare.
4. Viorica Dăncilă – va trece cu greu de 1 milion de voturi, în opinia lui Moise Guran. Acest lucru ar însemna adevărata lovitură pentru fostul premier și finalul pentru PSD. Efectul „concedierii” de la Palatul Victoria nu poate fi estimat așa ușor. Conform estimărilor jurnalistului, Dăncilă va coborî spre 10% pentru o prezență la vot de 9 milioane și ar putea să se apropie de 20% dacă prezența la vot este de 5-6 milioane.
Puteți citi întreaga analiză aici.