Propunere incredibilă înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu doar o săptămână înainte de începerea oficială a campaniei, un candidat propune un pact inedit între participanţii la aceste alegeri.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, le propune celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale să accepte un pact prin care se angajează la o campanie „fără atacuri la persoană şi jigniri”, bazată pe proiecte.
„Peste o săptămână începe campania oficială şi am văzut că în această toamnă era la modă, fiecare propunea câte un pact: un pact pentru alegeri anticipate – nu prea am înţeles de ce e nevoie, un pact pentru a menţine salariile, bunăstarea sau cum se vede dinspre PSD, un alt pact pentru nu ştiu ce subiect… Eu cred că înainte de alegerile prezidenţiale se poate face un singur pact şi nu legat de politică, fiindcă înainte de alegeri orice propunere de pact este un exerciţiu doar de imagine. Un singur lucru se poate face şi acest lucru îl propun: un pact prin care toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale acceptă o campanie fără atacuri la persoană, fără jigniri şi discursurile se vor baza pe proiectele candidaţilor, pe programele lor”, a declarat, duminică, preşedintele UDMR, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.
Kelemen Hunor este de părere că în campanie candidaţii ar trebui să încerce să restabilească „încrederea în cei care conduc soarta comunităţii”.
„Nu cunoaştem astăzi care este strategia politicii noastre externe în zona Europei de Est sau în Balcanii de Vest, nu cunoaştem foarte multe aspecte care ar fi trebuit să fie cunoscute, dacă există, dar am impresia că nu există”, a mai afirmat Kelemen Hunor, cerând ca toţi candidaţii să îşi prezinte programele pentru România.
Kelemen Hunor este prezent la Arad pentru a participa, duminică seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare dedicate celor 13 generali ucişi la sfârşitul Revoluţiei de la 1848 – 1849.