Alegeri prezidențiale 2024. Biroul Executiv al PNL a votat o derogare pentru ca șeful formațiunii, Nicolae Ciucă, să se înscrie la scrutinul prezidențial. Derogarea era necesară deoarece șeful liberal nu avea vechimea necesară în partid, potrivit Statutului.
Nicolae Ciucă nu avea vechimea necesară în partid, potrivit Statutului
De asemenea, Rareş Bogdan a explicat că Ciucă a intrat în partid în octombrie 2020. Astfel, liberalului îi lipseau câteva săptămâni pentru a avea limita de vechime necesară candidaturii la alegerile prezidențiale.
„Duminică avem Consiliul Naţional, cu 1400 de delegaţi, în care votăm definitivăm o candidatură definitivă, votată de BPN, o încărcare a domnului Ciucă cu această candidatură. Dânsul a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la preşedinţie e nevoie, potrivit statutului PNL, de cinci ani. Domniei sale îi lipseau câteva săptămâni pentru a se înscrie în cursa electorală, cred că vreo trei săptămâni, Cu toate acestea, a fost nevoie de o derogare, votată în unanimitate de către Biroul Executiv Central, format din 57 de persoane, pentru ca domnia sa să se înscrie în cursa electoral”, a declarat Rareş Bogdan.
Amintim că PNL a dat o derogare similară în 2013. La momentul respectiv, decizia a fost acordată actualului președinte al României, Klaus Iohannis.
Rareș Bogdan respinge ideea unui acord cu PSD la viitoarele alegeri în ceea ce privește un tandem președinte-premier
Anterior, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a oferit mai multe informații despre planurile formațiunii după scrutin. El spune că liberalii nu au discutat despre o colaborare sub forma unui tandem președinte-premier pentru viitoarele alegeri.
Potrivit liberalului, nu există nicio înțelegere cu PSD în această direcție.
De asemenea, el a spus și că formațiunea își concentrează eforturile pe sprijinirea lui Nicolae Ciucă pentru președinția României.
Rareș Bogdan nu a exclus nici posibilitatea ca PNL să ajungă în opoziție în cazul în care PSD va câștiga alegerile.
El susține că PNL va reuși să guverneze, iar Nicolae Ciucă ar fi cel mai potrivit candidat pentru președinția României.
În cazul în care Ciucă va deveni președinte, spune liberalul, PNL va propune un premier de dreapta. El a exclus varianta ca PSD să desemneze un premier.