Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Diaconescu, susținut de PER: Este un profesionist integru

Cristian Diaconescu, alegeri prezidentiale

SURSA FOTO: Facebook, Cristian Diaconescu

Alegeri prezidențiale 2024. Partidului Ecologist Român (PER) și-a reafirmat susținerea pentru Cristian Diaconescu. PER a anunțat motivul pentru care a luat o astfel de decizie.

Partidul Ecologist Român îl susține pe Cristian Diaconescu pentru alegerile prezidențiale din 2024

Partidul Ecologist Român (PER) și-a reafirmat oficial sprijinul pentru candidatura independentă a lui Cristian Diaconescu la alegerile prezidențiale din acest an.

Decizia PER vine ca urmare a unei analize detaliate a viziunilor candidaților, iar în cazul lui Cristian Diaconescu, partidul consideră că acesta împărtășește valori comune cu platforma ecologistă și are o viziune clară pentru o Românie echitabilă, sustenabilă și prosperă.

Potrivit unui comunicat emis de PER, „valorile comune și angajamentul reciproc de a construi o Românie echitabilă, sustenabilă și prosperă, respectând mediul înconjurător și demnitatea fiecărui cetățean” reprezintă fundamentul susținerii candidaturii lui Diaconescu.

Fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu este recunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în justiție și ordine publică, având un rol decisiv în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.

Partidul Ecologist Român își exprimă convingerea că Diaconescu este candidatul potrivit pentru a reprezenta interesele tuturor românilor, promovând o Românie incluzivă, în care fiecare cetățean se bucură de drepturi egale și demnitate. De asemenea, PER apreciază viziunea candidatului privind dezvoltarea economică și tehnologică sustenabilă, care respectă atât protecția mediului, cât și drepturile fundamentale ale omului.

SURSA FOTO: Dreamstime

O viziune pentru o Românie sustenabilă

Susținerea PER pentru Cristian Diaconescu se bazează pe convergența valorilor ecologiste și pe viziunea acestuia privind viitorul României.

Printre obiectivele comune se numără promovarea educației adaptate nevoilor societății moderne, sprijinirea energiei regenerabile, atât în orașele mari cât și în comunitățile rurale, și implementarea unui sistem de justiție eficient și echitabil.

Aceste priorități sunt esențiale într-o țară în care PNL și PSD au dominat scena politică ani de zile, susțin PER.

PER condamnă cu fermitate mecanismele de influență politică care, în opinia lor, viciază democrația și pun presiune pe candidații independenți, precum Cristian Diaconescu.

În ultimele săptămâni, candidatul independent a fost ținta unor atacuri menite să-l forțeze să se retragă din cursa electorală, o situație pe care partidul o consideră inacceptabilă.

PER subliniază că astfel de acțiuni subminează principiile democratice și restrâng vocea liberă a cetățenilor.

„Valorile comune și angajamentul reciproc de a construi o Românie echitabilă, sustenabilă și prosperă, respectând în același timp atât mediul înconjurător, cât și demnitatea fiecărui cetățean stau ca fundament al susținerii noastre.

Cristian Diaconescu este un profesionist integru, recunoscut pentru contribuția sa semnificativă, ca Ministru de Externe, în dezvoltarea justiției și ordinii publice, având un rol esențial în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană”, potrivit unui comunicat al PER.

Cristian Diaconescu (SURSA FOTO: Facebook, Cristian Diaconescu)

Apel la mobilizarea cetățenilor

În acest context, Partidul Ecologist Român îndeamnă cetățenii din țară și din diaspora să susțină candidatura lui Cristian Diaconescu și să respingă partidele politice care au dominat scena politică prin corupție și interese proprii.

PER consideră că este timpul pentru o schimbare fundamentală, în care românii să își recâștige puterea de decizie, în afara influenței exercitate de partidele tradiționale.

„Susținem viziunea domnului Diaconescu privind o dezvoltare economică și tehnologică sustenabilă, care respectă normele de protecție a mediului și drepturile fundamentale ale omului. De asemenea, valorile noastre comune includ angajamentul ferm față de educație și adaptarea acesteia la nevoile societății moderne, susținerea producției de energie regenerabilă, de la orașele mari până în comunitățile rurale, și promovarea unui sistem de justiție eficient și echitabil.

Într-o țară în care PNL și PSD controlează puterea de ani de zile, PER se opune sistemului corupt care viciază democrația și pune presiune asupra candidaților independenți pentru a-i reduce la tăcere. Aceste partide, prin mecanisme de influență și practici nedemocratice, încearcă să obstrucționeze vocea liberă a cetățenilor

Încă de săptămâna trecută a început un atac la adresa domnului Diaconescu. Este o situație inacceptabilă să se pună presiune asupra unui candidat sa se retragă. Dacă acest lucru se întâmplă nu mai vorbim de democrație. Venim în susținerea publică a domnului Cristian Diaconescu și cerem o campanie curată și în limitele bunului simt.

Este momentul ca românii să respingă acest sistem și să susțină un viitor în care decizia să le aparțină lor, nu partidelor care au dominat scena politică prin corupție și interese proprii. Partidul Ecologist Român îndeamnă toți românii, din tara si din diaspora, să se alăture acestei cauze și să voteze pentru o Românie a respectului și a grijii pentru om, susținând astfel un viitor durabil și responsabil pentru generațiile viitoare”, potrivit sursei citate.