Alegeri prezidențiale 2024. Amintim că liderii coaliției de guvernare s-a reunit în ședință miercuri seară. Aceștia au dezbătut intens data alegerilor prezidențiale, conform surselor politice.

Alegeri prezidențiale 2024. PSD și PNL au viziuni diferite

PSD și PNL au viziuni diferite în privința perioadei în care ar trebui organizate. De exemplu, Nicolae Ciucă insistă ca alegerile să fie organizate la sfârșit de noiembrie și început de decembrie.

Totuși, Marcel Ciolacu ar vrea ca alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a intervenit în scandalul PSD-PNL în privința alegerilor prezidențiale.

Șeful statului spune că alegerile pentru Cotroceni nu pot avea loc în decembrie, așa cum își dorește liderul PNL, Nicolae Ciucă.

În conformitate cu legislația în vigoare, spune Iohannis, ele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie.

În cazul în care „se dorește altceva”, trebuie schimbată legislația și este prea târziu, potrivit președintelui.

„În ce privește alegerile prezidențiale, în conformitate cu legislația în vigoare, ele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie. Atât. Dacă se dorește altceva, trebuie schimbată legislația și e prea târziu. Nu contează după părerea mea dacă au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie. Este important pentru mine să subliniez că președintele României trebuie să fie ales de români și nu de partide. De aceea avem vot direct. Este important că românii să se informeze și să se intereseze indiferent dacă în timpul campaniei se află la mare, la munte, la birou sau în orice altă parte Nu spun când ar trebui să aibă loc sau cine să candideze, asta se stabilește de partide, pot fi și independenți, dar românii trebuie să conștientizeze importantă acestor alegeri”, a declarat Klaus Iohannis.

alegeri prezidențiale
SURSA FOTO: colaj foto Capital/Dreamstime

Alegerile prezidenţiale sunt cele mai importante pentru următorii cinci ani

De asemenea, președintele a reamintit că alegerile prezidenţiale sunt cele mai importante pentru următorii cinci ani. În momentul de față, se discută mult despre câtă putere are sau nu are preşedintele României.

Acesta a reamintit că liderul statului are suficientă putere pentru a face din alegerile prezidenţiale miza principală a anului. Alegerile locale, parlamentarele şi europarlamentarele au fost la fel de importante, dar pentru români miza principală este alegerea preşedintelui.

Nu a vrut să spună când vor avea loc viitoarele alegeri sau cine ar trebui să candideze. El consideră că românii trebuie să conştientizeze importanţa acestor alegeri pentru România şi să meargă la vot.