Alegeri prezidențiale 2024. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație de ultim moment cu privire la scrutinul care urmează să fie organizat în România.
Mircea Geoană este de părere că preşedintele României trebuie să fie deasupra partidelor politice. Totodată, secretarul general adjunct al NATO spune și că președintele nu trebuie să depindă de vreo formaţiune politică.
Mircea Geoană spune că 2024 este anul independenţilor
Într-o declarație făcută joi, la Cluj, Geoană a spus că președintele „trebuie să facă un rol de unificare a naţiunii”, ci nu „de reprezentare la vârful statului român a unui partid sau a altuia”.
În opinia înaltului oficial NATO, 2024 este anul independenţilor, iar el este „decis” să îşi păstreze „această preferinţă”.
„Cred că preşedintele României trebuie să fie deasupra partidelor, să lucreze cu partidele, evident, dar nu trebuie să aparţină, să depindă de vreun partid politic, pentru că, prin definiţie, trebuie să facă un rol de unificare a naţiunii, nu de reprezentare la vârful statului român a unui partid sau a altuia”, a declarat Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO spune că nu a fost contactat de PSD și PNL
El a fost întrebat și dacă a fost contactat de PSD sau de PNL pentru a candida din partea lor pentru alegerile prezidenţiale.
Astfel, Geoană a negat şi a subliniat că anul electoral 2024 este al independenţilor.
„Nu am astfel de conversaţii, ştiţi bine care este poziţia mea, cred că această conversaţie despre data alegerilor prezidenţiale este o discuţie care în spate are o altă problemă legată de candidaţii din cele două partide şi sper din toată inima ca cât mai curând să fie claritate asupra acestui subiect şi, din punctul meu de vedere, anul 2024 este anul independenţilor în politica românească şi sunt absolut hotărât să-mi păstrez această preferinţă”, a răspuns Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a fost prezent joi, la Cluj-Napoca, unde a participat la deschiderea celei de-a doua zile a evenimentului de business şi tehnologie „Techsylvania”.
Ulterior, a participat la dezbaterea „România în Europa. Centru vs. Periferie”, organizată de Mişcarea „România Renaşte!”.
PNL nu discută încă despre susținerea lui Mircea Geoană
Anterior, Ionuț Stroe a făcut mai multe declarații, în contextul zvonurilor privind o posibilă susținere a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale de către liberali.
În primul rând, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL) a spus că nu poate confirma această informație.
De asemenea, acesta a subliniat că formațiunea va iniția negocieri abia după turul doi al alegerilor prezidențiale. Până în acel moment, spune liberalul, există „idei care sunt doar zvonuri” și „nu au niciun fel de legătură cu realitatea”.
Totodată, el a spus că Partidul Național Liberal are un candidat și „o strategie proprie pentru turul doi”.