Alegeri prezidențiale 2024. Senatorul Paul Stănescu a declarat vineri, 2 august, că și l-ar dori candidat pe Marcel Ciolacu din partea partidului la Prezidențiale.
Paul Stănescu îl vrea pe Marcel Ciolacu la Prezidențiale
Paul Stănescu a primit vineri susținerea organizației PSD Olt pentru a candida pentru un nou mandat de secretar general al PSD Olt. El va candida la Congresul PSD în echipa lui Marcel Ciolacu.
Anunțul privind susținerea senatorului Paul Stănescu pentru a candida la funcția de secretar general al PSD, în cadrul Congresului PSD care va avea loc în 24 august, a fost făcut de președintele PSD Olt, Marius Oprescu.
El a oferit mai multe informații într-o conferință de presă organizată la Slatina la finalul Conferinței Extraordinare Județene a PSD Olt.
„În cadrul acestei Conferințe Extraordinare, am dat hotărâre de susținere pentru domnul senator Paul Stănescu, în funcția de secretar general al PSD. În PSD, la aceste alegeri, votul va fi unul de moțiune, fiecare candidat va veni cu întreaga echipă și se va da votul pentru întreaga echipă, nu pentru persoane.
Domnul Paul Stănescu va candida, alături de Marcel Ciolacu, în calitate de președinte, împreună cu dânsul, pe această moțiune, pentru conducerea partidului, pentru următorii patru ani”, a declarat Oprescu.
La Congresul PSD din 24 august se va stabili candidatul PSD pentru Alegerile Prezidențiale
Senatorul Paul Stănescu a amintit la rândul său că la Congresul PSD din 24 august se va stabili nu doar noua echipă de conducere a partidului, ci și candidatul PSD pentru Alegerile Prezidențiale.
„Cutuma partidului, știm bine, a fost, de fiecare dată, să candideze președintele partidului”, a spus Stănescu.
Stănescu susține că Ciolacu este membrul PSD cel mai bine plasat în sondaje
Stănescu susține că Marcel Ciolacu este membrul PSD cel mai bine plasat în sondaje și are „toate calitățile”.
„Domnul Ciolacu, din punctul meu de vedere, ar trebui să candideze. Ăsta-i punctul meu de vedere și am spus-o public că nu voi fi niciodată de acord să candideze o altă persoană din afara partidului, deci vrem un membru al PSD și domnul Ciolacu are toate calitățile ca să candideze la această funcție, dar, sigur, trebuie să decidă dumnealui.
Pentru că, sigur, partidul te vrea să candidezi, dar trebuie să vrei și tu”, a susținut Stănescu.
Secretarul general al PSD a vorbit și despre calitățile potențialului candidat al formațiunii
Paul Stănescu a vorbit și despre calitățile potențialului candidat al PSD Marcel Ciolacu. În opinia lui, șeful PSD „are multe calități”.
„Marcel Ciolacu (…) are multe calități, una dintre ele – Marcel Ciolacu e un om bun, un om cu o inteligență peste medie, și Marcel Ciolacu știe bine ce are de făcut. Când și cum își va anunța candidatura la funcția pentru Președinția României…, sunt convins că va face lucrul ăsta. Sigur că, așa cum spunea el, am trăit multe experiențe de genul ăsta când președintele partidului a candidat și a pierdut de fiecare dată, dar sper că va candida”, a mai spus Stănescu.
El a fost întrebat cu cine ar putea face alianță PSD pentru turul al doilea al Prezidențialelor. Astfel, Stănescu a răspuns că „vom vedea”.
Social-democratul nu a respins posibilitatea ca majoritatea PSD să decidă susținerea unui candidat din afara partidului. Totuși, a insistat că nu ar susține o astfel de variantă.
Secretarul general al PSD va candida în echipa lui Marcel Ciolacu pentru a face parte, și pentru următorii patru ani, din forul de conducere al PSD.