Ionuț Stroe a făcut mai multe declarații, în contextul zvonurilor privind o posibilă susținere a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale de către liberali. În primul rând, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL) a spus că nu poate confirma această informație.

PNL nu discută încă despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale

De asemenea, acesta a subliniat că formațiunea va iniția negocieri abia după turul doi al alegerilor prezidențiale. Până în acel moment, spune liberalul, există „idei care sunt doar zvonuri” și „nu au niciun fel de legătură cu realitatea”.

„Evident că nu vă pot confirma aceste lucruri. Cu atât mai mult cu cât nici măcar nu a început campania pentru prezidențiale, așa că nu avem ce discuta despre negocieri cu anumiți candidați. Toate negocierile se vor realiza după turul întâi, până atunci nu există idei care sunt doar zvonuri, care nu au niciun fel de legătură cu realitatea”, a declarat Ionuț Stroe la B1 TV.

Ionuț Stroe
SURSA FOTO: Facebook, Ionut Stroe

PNL are un candidat și o strategie proprie pentru turul doi

De asemenea, el a spus că PNL are un candidat și „o strategie proprie pentru turul doi”. Potrivit liberalului, dezbaterea de la prezidențiale ar urma să fie „o bătălie politică adevărată, reală, între stânga și dreapta, între PNL și PSD”.

Ionuț Stroe a susținut că formațiunea nu crede în „viabilitatea unei candidaturi alui Mircea Geoană, mai ales una care să ajungă în turul doi”.

„PNL are un candidat, are o strategie proprie pentru turul doi. Va fi o bătălie politică adevărată, reală, între stânga și dreapta, între PNL și PSD, în care noi avem motive să fim optimiști că vom câștiga.

Nu credem viabilitatea unei candidaturi alui Mircea Geoană, mai ales una care să ajungă în turul doi. Orice loc de discuții sau de speculații privind negocieri nu își au rostul în acest moment”, a conchis el.

Liderii coaliției de guvernare nu au ajuns la un acord cu privire la data alegerilor prezidențiale

Amintim că Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a afirmat marți că liderii coaliției de guvernare nu au ajuns la un acord cu privire la data alegerilor prezidențiale.

El a menționat că social-democrații îl așteaptă în această săptămână pe ministrul liberal de Interne să prezinte o HG cu privire la data concretă pentru prezidențiale.

Lucian Romașcanu a dat mai multe detalii și despre declarațiile lui Marcel Ciolacu cu privire la Mircea Geoană.

Marcel Ciolacu a afirmat că Mircea Geoană nu este considerat străin pentru a tempera discursul său de independență.

El a subliniat că nu există sabotaj sau alte motive. De altfel, a precizat că Mircea Geoană, ca om politic și fost președinte al PSD, a fondat un partid politic, ceea ce face dificilă asumarea lui ca un candidat independent.