Alegeri prezidențiale 2025. Listele de semnături trebuie să includă detalii esențiale despre candidat și susținători, cum ar fi data alegerilor, numele complet al candidatului și al alegătorului, data nașterii acestuia, adresa, seria și numărul actului de identitate, precum și semnătura susținătorului.
Alegeri prezidențiale 2025. Legea reglementează clar condițiile pentru candidaturi
Pentru a asigura autenticitatea procesului, persoana responsabilă de întocmirea listei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere, prin care confirmă veridicitatea informațiilor.
Modelul oficial al listei de semnături poate fi descărcat de pe site-ul AEP, în secțiunea dedicată alegerilor prezidențiale din 2025.
Conform legislației, un alegător poate susține mai mulți candidați, ceea ce le oferă cetățenilor oportunitatea de a sprijini mai multe persoane care se înscriu în cursa electorală.
Legea 370/2004, republicată, reglementează clar condițiile pentru candidaturi. Candidații pot fi propuși de partide politice, alianțe politice sau pot participa ca independenți. În cazul alianțelor, partidele componente nu pot propune candidați separat.
„În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să completeze o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor”, a transmis AEP.
Toți candidații trebuie să strângă minimum 200.000 de semnături pentru a fi validați
Indiferent de apartenența politică sau statutul de independent, toți candidații trebuie să strângă minimum 200.000 de semnături pentru a fi validați.
Pe lângă numărul de semnături, Constituția României impune ca toți candidații să aibă cel puțin 35 de ani împliniți.
„Partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianțe politice care propune un candidat nu pot propune și candidați în mod separat”, arată legea.
Documentația necesară pentru înregistrarea candidaturii trebuie depusă la Biroul Electoral Central până la 15 martie 2025, cu exact 50 de zile înainte de data alegerilor, care sunt programate să înceapă cu primul tur pe 4 mai 2025.
După depunerea candidaturilor, Biroul Electoral Central va analiza și va decide asupra validării acestora
După depunerea candidaturilor, Biroul Electoral Central va analiza și va decide asupra validării acestora în termen de cel mult 48 de ore.
Autoritatea Electorală Permanentă a oferit mai multe informații într-o postare realizată pe Facebook. Aceasta poate fi vizualizată aici.
Lista finală a candidaților va fi publicată ulterior, marcând astfel startul oficial al campaniei pentru alegerea viitorului președinte al României.
Până la 21 ianuarie, la ora 11.00, au fost primite 325 cereri de vot
„Începând de luni, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din afara ţării, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro, care cuprinde două secţiuni: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă”, a transmis AEP.
Termenul limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător prin corespondenţă este 20 martie 2025, ora 23.59.
Totodată, termenul limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate la o secţie de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.