Alegeri prezidențiale 2025. Cei din Diaspora nu vor mai putea vota după închiderea urnelor din România
Alegeri prezidențiale 2025. Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 va fi pe 4 mai. Începând de săptămâna viitoare, cetățenii români din străinătate pot anunța la consulate intenția de a vota prin corespondență. Votul în străinătate va dura trei zile, iar secțiile de vot se vor închide pe 4 mai, la ora 21:00, ora României (nu ora locală, cum era înainte). În plus, votul va începe mai devreme: la ora 7:00, ora locală, nu la 12:00, ca până acum.
Duminică, 4 mai, în secțiile de vot din străinătate votul începe la 7:00 dimineața (ora locală) și se va închide la ora 21:00, ora României, chiar și în zonele aflate la vest de România, ca în Statele Unite ale Americii, unde votul se va închide când în România este ora 21:00. Aceasta este o schimbare introdusă pentru a evita diferențele de timp care ar fi putut influența rezultatele. Dacă sunt persoane la coadă la ora 21:00, procesul de vot va fi prelungit cu încă trei ore, până la miezul nopții în România.
„Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidenţiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de guvern şi o ordonanţă de urgenţă. Hotărârile de guvern premerg această ordonanţă de urgenţă şi stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidenţiale şi locale în anumite UAT-uri.
(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeaşi infrastructură electorală ca şi în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidităţii, transparenţei şi corectitudinii procesului de votar”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, după şedinţa de guvern.
Calendarul alegerilor prezidențiale din 2025
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 4 mai 2025. Românii din străinătate vor putea vota în trei zile: 2 mai, 3 mai și 4 mai.
Al doilea tur de scrutin este programat pentru 18 mai 2025, iar campania electorală pentru acest tur începe pe 9 mai 2025. Până atunci, Curtea Constituțională a României (CCR) trebuie să valideze rezultatele primului tur. Și în al doilea tur, românii din Diaspora vor putea vota în 3 zile: 16 mai, 17 mai și 18 mai. Campania electorală se va încheia pe 17 mai 2025.
Cu cel puțin 15 zile înainte de alegerile prezidențiale, designul buletinului de vot va fi prezentat Biroului Electoral Central (BEC), iar acesta va semna un proces-verbal pentru confirmarea machetei. Dacă există greșeli în privința numelui, ordinii candidaților sau semnelor electorale, acestea trebuie corectate înainte de tipărirea buletinelor de vot.