Update 11 Fostul președinte Traian Băsescu a votat

Duminică, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut un apel către alegători, îndemnându-i să meargă la vot şi să aleagă opţiunea care reflectă dorinţele lor pentru viitor.

”Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva. Şi să opteze pentru ce vor în continuare. Altceva nu am ce să le spun”, a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat dacă va vota cu sufletul 100% pentru un candidat, Traian Băsescu a răspuns, râzând: ”Votez cum vreau eu”.

Update 10 Alina Ghorghiu și-a exercitat dreptul la vot

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, preşedinte al PNL Argeş, a declarat că a votat „fără rezerve şi fără ezitări”.

„Am votat fără rezerve, fără ezitări, cu toată inima, acasă în Argeş, în Băiculeşti. Pentru mine primează familia şi siguranţa ei. Pentru asta am votat astăzi”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Update 9. Mircea Geoană a votat

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, a participat la procesul de votare și i-a îndemnat pe români să își exercite dreptul de vot.

„Alegerea e destul de clară. Sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun celor nehotărâți. Îi așteptăm pe oameni în număr mare la vot.Suntem încrezători. Avem vremuri complicate. Avem de ales între pace și insecuritate. Criza economică bate la ușă.

Sper să votăm și noi în mod digital în viitor”, a spus Geoană.

Update 8. Candidatul Elena Lasconi a votat

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, și-a exercitat dreptul de vot duminică la secția 426, situată la Colegiul Mihai Bravu din București. Președinta USR a declarat că a votat cu speranța unei „Românii pentru toți, nu doar pentru unii”.

Am votat cu încrederea că 1116 români nu au murit degeaba în 1989 și că putem continua ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, a declarat Lasconi la ieșirea din secția de votare.

Update 7 Ministrul de Interne a votat

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat duminică, la Ploieşti, că a votat pentru un mandat prezidenţial bazat pe profesionalism.

,,Am votat cu încredere pentru exercitarea funcţiei prezidenţiale cu profesionalism, cu expertiză şi cu mult curaj”, a declarat Predoiu la ieşirea din secţia de votare.

Ministrul îi îndeamnă pe cetăţeni să iasă la vot.

„Am votat şi îndemn toţi să iasă la vot”, a afirmat oficialul.

Update 6. Eugen Tomac a votat

Președintele PMP, Eugen Tomac, și-a exercitat duminică dreptul constituțional de a vota la o secție din București. Cu această ocazie, el a îndemnat cetățenii să se prezinte la urne și să își exprime votul.

„Am votat pentru o schimbare radicală, pentru o Românie care să rămână puternic ancorată în direcţia Vest. Nu vreau să facem un mare pas înapoi şi nici să devenim o gubernie rusească printr-un vot manipulat şi iresponsabil. Români, ieşiţi la vot! Astăzi ne decidem preşedintele, turul doi este acum, nu pe 8 decembrie”, a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Update 5. Kelemen Hunor și-a exercitat dreptul la vot

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a votat în această dimineață în județul Harghita, încurajându-i pe români să participe în număr cât mai mare la procesul electoral. În cadrul declarațiilor sale, Hunor a subliniat că România va avea un „președinte mult mai atent la realitatea românească”, făcând, posibil, o referire indirectă la călătoriile frecvente ale președintelui Klaus Iohannis în străinătate.

„Am votat vocea rațiunii. Vă îndemn să mergeți la vot. Sunt convins că vom avea un președinte care o să fie mult mai atent la realitatea românească.

Avem nevoie de un președinte protector. Declinul democratic: cea mai importantă problemă a României. Românii să meargă la vot!”, a fost mesajul lui Kelemen Hunor, după ce a ieșit din secția de votare.

Update 4. Iohannis a refuzat complet să discute cu jurnaliştii

Gest incredibil al preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului a votat duminică dimineaţă la Liceul Jean Monnet din Bucureşti, însă a refuzat apoi să răspundă la întrebările presei sau să ofere vreo declaraţie pentru români.

SPP-iştii l-au protejat pe şeful statului, care nu a spus decât un sec: „Vă doresc o zi bună! Poftiți la vot!”

Update 3. Candidatul la prezidențiale Călin Georgescu a votat

Candidatul independent Călin Georgescu a votat deja la alegerile prezidențiale. El susține că a votat pentru cei „umili”.

„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni. Vreau să apăr linia neamului, uniți putem avea o lucrare unii cu alții și toți cu Dumnezeu”, a precizat acesta.

Update 2. Nicușor Dan a votat

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a votat în această dimineață la Școala Gimnazială Luceafărul, situată în sectorul 5 al Bucureștiului. Edilul a menționat că, pe lângă votul pentru alegerile prezidențiale, a participat și la referendumul privind măsurile de organizare financiar-administrativă a orașului.

Nicușor Dan a subliniat importanța acestor decizii pentru viitorul Bucureștiului și pentru eficientizarea administrației capitalei.

„Am votat si acum, la alegerile naționale, cum votez de 35 de ani, pentru democrație și pentru o direcție europeană. Am votat pentru referendumul local pentru ca Bucureștiul să fie un oraș modern, guvernabil, cu o alocare corectă a banilor”, a declarat edilul general.

Update 1. Ilie Bolojan a votat

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a afirmat duminică, la secția de votare de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, că a votat.

Liderul județean a subliniat importanța alegerii unui viitor președinte care să sprijine dezvoltarea și integrarea țării în valorile europene, oferind un viitor mai bun cetățenilor. Acesta și-a exprimat încrederea că România va continua să progreseze, având la conducere oameni dedicați și responsabili.

“Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o Românie modernă şi europeană”, a declarat Bolojan, imediat după vot.

Ludovic Orban și-a exercitat dreptul la vot

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidențiale, că a luat o decizie inedită: nu a votat pentru sine, deși numele său figura pe buletinul de vot. Totodată, acesta a lansat un apel către susținătorii săi să urmeze exemplul său.

Ludovic Orban și-a exercitat dreptul de vot duminică dimineața, în jurul orei 8:00.

„Este o situație inedită, o premieră. Am fost în postura de a nu mă vota pe mine însumi. Îi rog pe toți simpatizanții mei, pe toți cei care cred în mine, să facă ceea ce am făcut eu”, a declarat liderul Forța Dreptei.

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău a votat

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, deputat de Bistrița-Năsăud, a declarat că votul său în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost orientat spre „experiență, responsabilitate și bun simț”. El a explicat că a ales un candidat capabil să gestioneze provocările actuale de pe scena internațională, precum conflictele armate din Ucraina și Orientul Mijlociu.

„Am votat pentru experiență, pentru responsabilitate, pentru bun simț. Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România. Vorbim de război la graniță, în Ucraina, de război în Orientul Mijlociu, de o perioadă complicată pentru lumea întreagă și pentru Occident. Am votat pentru un lider care are relații internaționale, care poate fi comandantul Forțelor Armate și care cred că poate să ducă România pe direcția corectă în acest context dificil. Prosperitate și siguranță sunt cuvintele care personalizează cel mai bine opțiunea mea, pentru că, da, avem nevoie de siguranță în primul rând. Dacă vom avea siguranță, vom avea și prosperitate”, a declarat Sighiartău la ieșirea de la urne.

Deputatul liberal i-a îndemnat pe cetățenii județului să participe la vot și să își exprime opțiunea într-un mod rațional.

„Îi îndemn pe toți bistrițenii să meargă la vot, să aleagă rațional și să nu caute candidatul perfect, pentru că acesta nu există. Să aleagă omul care este pregătit pentru a ocupa această funcție de o importanță majoră, cea de președinte al României”, a adăugat el.

Robert Sighiartău și-a exercitat dreptul de vot duminică dimineață, la secția de votare nr. 26 din municipiul Bistrița.