„Preşedintele Trump a prevăzut să voteze anticipat sâmbătă, la West Palm Beach”, a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Judd Deere.
Donald Trump urmează să ajungă vineri în Florida unde va participa la mai multe mitinguri de campanie.
Alegerile în care se înfruntă Donald Trump şi Joe Biden vor avea loc la 3 noiembrie, dar americanii au posibilitatea de a vota anticipat în numeroase state.
În special din cauza pandemiei de coronavirus şi temerilor de contaminare în ziua scrutinului, cifrele au explodat în acest an. Peste 45 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă sau în persoană, cu peste 30% faţă de participarea totală din 2016, potrivit organizaţiei independente Elections Project.
Donald Trump a anunțat că abandonează New York
Preşedintele american a anunţat la sfârşitul lui 2019 că abandonează New Yorkul şi face din Palm Beach noua sa reşedinţă principală şi, prin urmare, fiscală.
Newyorkez întreaga sa viaţă, Donald Trump a fost crescut în cartierul Queens, iar mai târziu s-a mutat în Manhattan.
„Iubesc New Yorkul şi pe oamenii minunaţi din New York, dar, în pofida faptului că plătesc milioane de dolari în oraş, în taxe locale şi pentru stat în fiecare an, am fost tratat foarte prost de liderii politici atât ai oraşului, cât şi ai statului”, a explicat el, referindu-se la New York.
Obama îndeamnă la mobilizare masivă
Fostul preşedinte american Barack Obama l-a acuzat pe succesorul său, Donald Trump, că nu şi-a luat niciodată funcţia „în serios”, lansând totodată un apel în favoarea candidatului democrat la prezidenţialele de la 3 noiembrie, Joe Biden, scrie AFP, citat de Agerpres.
„Nu este telerealitate, este realitate!”, a afirmat Barack Obama. „Trebuie să suportăm consecinţele că Donald Trump s-a arătat incapabil să îşi ia funcţia în serios”, a declarat el la Philadelphia.
„Să scrii mesaje pe Twitter uitând-te la televizor nu rezolvă problemele”, a adăugat el, denunţând atitudinea preşedintelui republican.