Reguli pentru alegeri în România. Ce NU ai voie să faci în cabina de vot?

Alegeri prezidențiale și parlamentare 2024. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a creat ghiduri pentru alegerile prezidențiale și cele parlamentare din 2024, în care explică regulile și procedurile care trebuie respectate la vot.

Legea nr. 370/2004, care reglementează alegerea Președintelui României, include multe dintre aceste reguli și restricții legate de vot. Încălcarea lor poate duce la amenzi sau chiar la închisoare, dacă este vorba de infracțiuni.

De exemplu, în cabina de vot are voie să intre doar alegătorul, cu o singură excepție: dacă acesta nu poate vota singur din motive întemeiate, el poate intra în cabină cu o persoană la alegerea sa. Totuși, această persoană nu poate fi un membru al echipei de vot, un candidat sau o persoană acreditată oficial.

Staționarea inutil de lungă în cabina de vot este interzisă. Conform legii, președintele biroului electoral poate lua măsuri împotriva celor care întârzie fără motiv în cabină.

O altă faptă care nu este permisă este fotografierea buletinului de vot cu telefonul mobil. Ne amintim că la rundele precedente de alegeri au tot apărut cazuri de persoane care îşi fotografiau buletinul de vot şi apoi postau imaginile în mediul online. Oamenii legii îi vor amenda rapid pe cei care fac astfel de fapte.

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei.

Ce se întâmplă după ce alegătorul votează?

După ce alegătorul aplică ștampila cu „VOTAT” în pătratul unde apare numele candidatului preferat, trebuie să introducă buletinul de vot în urnă. Dacă ștampila a fost aplicată greșit și buletinul nu a fost încă introdus în urnă, alegătorul poate cere un alt buletin de vot, dar acest lucru se poate face o singură dată. Buletinul greșit va fi reținut și anulat de președintele secției de votare.

alegeri, Romania, alegeri locale, alegeri europarlamentare, comasare alegeri
SURSA FOTO: Dreamstime

După ce votul este finalizat, ștampila de vot trebuie returnată președintelui secției de votare sau unui membru desemnat din echipa electorală.

Aceste reguli sunt valabile și pentru alegerile parlamentare, conform Legii nr. 208/2015, care reglementează alegerea Senatului și Camerei Deputaților și funcționarea Autorității Electorale Permanente (AEP).

Amenzile ajung până la 10.000 de lei

Abaterile legate de comportamentul în cabina de vot și de procedurile de votare sunt sancționate în mod similar atât prin Legea nr. 370/2004, cât și prin Legea nr. 208/2015.

Printre principalele încălcări se numără: oferirea buletinului de vot unei persoane fără act de identitate sau care refuză să semneze în lista electorală, precum și prezența neautorizată a altor persoane în cabina de vot. Pentru aceste fapte, amenda este între 4.500 și 10.000 de lei, iar dacă este achitată în 48 de ore, suma scade la jumătate din valoarea minimă.

Constatarea și aplicarea acestor sancțiuni sunt responsabilitatea polițiștilor din Poliția Română și a ofițerilor și subofițerilor din Jandarmeria Română. Aceste abateri sunt reglementate prin OG nr. 2/2001, iar în cazurile mai grave, când faptele devin infracțiuni, se aplică prevederile Codului Penal, potrivit Legal Badger.