Reţeaua informatică a Comisiei Electorale Centrale din Rusia a fost vizată duminică de un atac cibernetic provenind din 15 ţări, a declarat preşedinta comisiei, Ella Pamfilova, citată de agenţia de presă oficială rus TASS, potrivit RTL.
„La 18 martie, noi am respins un atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service, blocarea distribuită a serviciului) între orele 02:00 şi 05:00. Vârful a survenit la 02:20, ora Moscovei. Sursele acestui atac au fost localizate în 15 ţări”, a adăugat ea citată de TASS, potrivit Agerpres.
Un atac de tip DDoS urmăreşte să facă serverele indisponibile, trimiţând o multitudine de cereri. În ultimele zile, mass-media din Rusia au fost, de asemenea, afectate de mai multe atacuri cibernetice, precum şi diverse site-uri ruseşti, conform RTL.
În jurul orei 14:00, ora Moscovei, aproape 35% dintre alegători din Rusia au votat în alegerile prezidenţiale, a declarat duminica şeful adjunct al Comisiei Electorale Centrale, Nikolai Bulaev, citat de Interfax.
Potrivit Comisiei electorale de la Moscova, participarea la vot pe teritoriul Federaţiei Ruse a fost de 16,55% la ora 07:00 GMT, faţă de 6,5% la alegerile anterioare în acelaşi interval.
Agenţia oficială de presă TASS a raportat la rândul său că rata de participare la vot a depăşit 60% sau chiar 70% în regiunile din Orientul Îndepărtat rus, unde votul s-a încheiat mai devreme, având în vedere diferenţa de fus orar.
În condiţiile în care autorităţile încearcă să asigure o prezenţă ridicată la urne, militanţi ai opoziţiei au semnalat nereguli, menţionând în acest sens alegători transportaţi cu autobuzul la secţiile de votare de către poliţie sau cupoane cu reduceri distribuite ruşilor care merg la secţiile de votare.
Principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, care nu a fost lăsat să participe la scrutin, din cauza că are cazier, a chemat la boicotarea alegerilor şi a trimis mai mult de 33.000 de observatori la secţiile de votare. Susţinătorii săi afirmă că sunt împiedicaţi să-şi exercite calitatea de observatori în alegeri.