Zi istorică pentru Turcia, unde cei aproximativ 61 de milioane de alegători din cele 87 de circumscripţii electorale sunt aşteptaţi duminică la urne. Votul începe la ora 8:00 și urmează să stabilească dacă preşedintele Tayyip Erdogan se va menține la putere după 20 de ani. Decizia turcilor ar putea să stopeze direcţia tot mai autoritară a guvernului său.
Votul va decide nu numai cine conduce Turcia, o ţară membră NATO cu 85 de milioane de locuitori, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia sa, în contextul unei crize profunde a costului vieţii, şi forma politicii sale externe, care a luat o turnură imprevizibilă, arată Politico.
Kemal Kilicdaroglu, cotat cu prima șansă
În sondajele de opinie, principalului contracandidat al lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, ocupă prima poziție. Acesta conduce o alianţă formată din şase partide de opoziţie. În cazul în care niciunul dintre ei nu reuşeşte să obţină mai mult de 50% din voturi, va avea loc un al doilea tur de scrutin la 28 mai.
Alegerile din Turcia au loc la trei luni după cutremurele din sud-estul țării care au provocat moartea a peste 50.000 de persoane.
Alegătorii vor alege, de asemenea, un nou parlament şi probabil va fi o cursă strânsă între Alianţa Populară a lui Erdogan şi Alianţa Naţiunii a lui Kilicdaroglu.
Cine îl susține pe contracandidatul lui Erdogan
Alianţa Populară, este formată din partidul lui Erdogan AKP, care este un partid conservator, de sorginte islamistă, şi MHP, un partid naţionalist. Acestora li s-au alăturat şi alte formaţiuni mai mici.
Alianţa Naţiunii, care îl susţine pe Kemal Kilicdaroglu, este formată din şase partide de opoziţie, între care Partidul Republican al Poporului (CHP). Este un partid laic, înfiinţat de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, şi al cărui preşedinte este Kilicdaroglu.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală (şi a României) 8:00 şi se vor închide la ora 17:00.
Până la ora închiderii urnelor, aproximativ 3,4 milioane de alegători de peste hotare cu drept de vot – dintre care 1,5 milioane numai în Germania – probabil că vor fi votat deja.
Alegătorii kurzi vor juca un rol esenţial în alegeri
În conformitate cu legea electorală turcă, raportarea oricăror rezultate este interzisă până la ora 21:00. Însă până duminică seara târziu, s-ar putea şti dacă va exista un al doilea tur de scrutin pentru preşedinţie.
Alegătorii kurzi, care reprezintă 15-20% din electorat, vor juca un rol esenţial în alegeri, fiind puţin probabil ca Alianţa Naţiunii să obţină singură o majoritate parlamentară. Partidul Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, nu face parte din principala alianţă de opoziţie, dar se opune cu înverşunare lui Erdogan, după ce membrii săi au fost supuşi represiunii în ultimii ani.
HDP şi-a declarat sprijinul pentru Kilicdaroglu în cursa prezidenţială.
Recep Tayyip Erdogan se bucură de loialitate şi devotament din partea turcilor pioşi, care se simţeau cândva lipsiţi de drepturi în Turcia seculară.