Alegerile din Rusia, măsluite
Mai multe organizații independente din Rusia au efectuat numărători într-o încercare de a evalua extinderea unei posibile fraude electorale în cadrul alegerilor prezidențiale din Rusia.
În urmă cu o săptămână, Vladimir Putin a obținut al cincilea mandat cu un scor de 87,28%.
Organizația Golos spune că alegerile din 2024 reprezintă cea mai semnificativă fraudă din istoria alegerilor ruse. Organizația se ocupă cu observarea alegerilor. Presa internațională amintește că aceasta a fost interzisă înainte de alegeri.
Pentru a determina proporția voturilor care ar fi putut fi deturnate în favoarea lui Vladimir Putin, organizațiile au luat în considerare toate secțiile de votare în care participarea la vot a fost surprinzător de mare și nejustificată.
Această tehnică de calcul este cunoscută sub numele de „metoda Şpilkin”, numită astfel după un statistician care a dezvoltat-o.
Câte voturi au fost furate?
Conform organizației Golos, aproximativ 22 de milioane de voturi ar fi fost manipulate în favoarea lui Vladimir Putin. Totalul este 78 de milioane de voturi exprimate.
Conform estimărilor publicației Novaia Gazeta Europa, numărul voturilor deturnate este evaluat la 31,6 milioane.
Conform informațiilor prezentate de Le Monde, discrepanțele sunt rezultatul selecționării anumitor secții de votare ca fiind „corecte”.
Este vorba despre cele care au fost deschise deschise observatorilor, chiar dacă nu toate au fost considerate neapărat corecte.
Indiciile care denotă o fraudare a alegerilor
Pe lângă aceste evaluări pe scară largă, alte semne sugerează că au avut loc fraude în multiple secții de votare.
În sectorul Danilovski din Moscova, rezultatele au arătat diferențe semnificative, cu contrast între secțiile de votare.
”În secţiile de votare în care au reuşit să se înregistreze observatori independenţi, scorul lui Vladimir Putin a fost în jur de 60%. În patru secţii în care n-au fost prezenţi, el atinge 99%”, potrivit corespondentului cotidianului de seară la Moscova.
Există, de asemenea, preocupări cu privire la secțiile de votare în care prezența la urne a fost de 100%. Aici, toate voturile au fost pentru Putin.
De interes este și situația din Cecenia. Liderul de la Kremlin a avut aici un scor de 99,99% din voturi.
În unele secții de votare, manipularea a fost efectuată prin ceea ce este cunoscut ca „umplerea urnelor”, o tehnică clasică de fraudare electorală.
În alte cazuri, scorurile au fost modificate între numărătoarea voturilor și publicarea rezultatelor. Rezultatele lui Putin, scrie presa internațională, a fost ajustată de la 57% la 86% într-o secție de votare din Moscova.
La fel se întâmplă și în ceea ce privește participarea la vot.
Într-o secție de votare din Sankt Petersburg, procentajul lui Putin a fost ajustat de la 77,1% la 98,3%. Aici, prezența la urne a crescut artificial de la 64,5% la 95,3%.
Le Monde observă că în mod general, la alegerile prezidențiale din 2018, majoritatea secțiilor de votare funcționau în mod normal, iar fraudele erau limitate la regiuni izolate sau periferice.
Conform publicației independente Meduza, în alegerile prezidențiale din 2024, secțiile de votare considerate „cinstite” au devenit o minoritate.